Volei CSM Corona Brașov, victorie în Liga Campionilor. CSM Arcada Galați, învinsă de echipa italiană Trentino Itas
Selecționerul naționalei României de volei masculin și totodată antrenor al clubului CSM Arcada Galați, Sergiu Stancu (42 de ani), a dezvăluit care este atmosfera din România la meciurile de volei, spunând că popularitatea acestui sport nu a ajuns la nivelurile la care ar trebui să fie.
Antrenorul a reușit calificarea la Campionatul Mondial de Volei după o pauză de 42 de ani, dar se poate lăuda și cu performanțe notabile la echipa de club. În fruntea formației gălățene, Stancu a reușit să califice echipa în Liga Campionilor sezonul trecut, dar și să încheie stagiunea anterioară pe a doua poziție, după o finală pierdută în fața grupării Corona Brașov.
„Din punct de vedere al popularității, nu suntem chiar acolo unde trebuie să fim. Vorbim despre sălile unde vin spectatori, la Galați este o atmosferă foarte frumoasă, poate sunt și puțin imparțial, dar părerea mea este că la Galați, tot timpul, la meciurile importante, sala este lângă noi, ne împinge de la spate și este un public cunoscător de volei, care vine constant la meciurile noastre.
În țară, la Brașov (a fost atmosferă frumoasă), la Zalău mai vine lumea la sală, dar în rest, sunt săli care, din păcate, din păcate (n.r. repetă), lumea nu este atât de aproape de acest sport care, iar poate sunt imparțial, este foarte plăcut ochiului, poți veni cu familia, cu copiii.
Sunt săli unde, din păcate, numărul spectatorilor este foarte redus, iar din punct de vedere al corespondenței media, sunt convins că se poate mai bine. Suntem printre primele federații din România ca performanțe, pentru că și fetele au fost calificate la Campionatul European anul trecut și au ieșit din grupe.
La nivel de juniori, România a fost la un campionat în această vară, la băieți, iar la fete s-a organizat o grupă de campionat european la Blaj, în condiții foarte bune. Deci și la nivel de juniori și junioare suntem într-un trend ascendent.
Voleiul este un sport plăcut, spectaculos, este această coordonare cu mingea în săritură, unde nu este un lucru foarte ușor. Atmosfera din săli este una plăcută, sunt puține persoane care înjură comparativ cu alte discipline unde sunt acei huligani. Nu există așa ceva la volei.”, a spus selecționerul echipei naționale de volei masculin, Sergiu Stancu, într-un interviu exclusiv pentru DCSport.ro.
„Este un sport plăcut, iar acest Challenge (posibilitatea de a contesta decizia inițială) îl face și mai transparent și mult mai atractiv, pentru că apare o tehnologie care îl face mai frumos. În țările dezvoltate din punct de vedere al voleiului, în Polonia, în Italia, este nemaipomenit.
Sunt oameni care vin și fac un show din prezența de a fi la sală, aplaudă, au diferite activități în aceste pauze dintre seturi. În Franța, pentru că eu am jucat acum mulți ani acolo, după două seturi era o pauză de 15-20 minute, echipele - noi, sportivii - mergeau la vestiare, iar în acest interval oamenii din sală beau o apă, mâncau o prăjitură, aveau diferite activități în această pauză, diferite lucruri foarte plăcute.
Acest lucru se făcea etapă de etapă. Televiziunile aveau publicitate, sponsorii care apăreau la televizor, fiecare meci se întrerupea așa.”, a mai declarat antrenorul de volei masculin, în exclusivitate pentru DCSport.
Chiar dacă la fotbal lucrurile nu mai stau chiar foarte...
Deținătoarea Cupei și Supercupei a învins vicecampioana României în...
Arcada Galaţi a câştigat al doilea meci în Divizia A la...
Reprezentanta României în Liga...
Jucătorul muntenegrean Risto...
Raportul a fost publicat de...