UEFA Conference League Ce spune Dan Petrescu după calificarea în play-off-ul Conference League. Anunț despre jucătorii CFR-ului
Data publicării:
Antrenorul clujenilor a oferit noi detalii despre jucătorii echipei CFR Cluj, după calificarea în play-off-ul Conference League, joi seară, scor 2-0 la general cu Maccabi Petah Tikva.

CFR Cluj trece de Maccabi Petah Tikva și se califică în play-off-ul Conference League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League după ce a învins formația israeliană Maccabi Petah Tikva cu scorul de 1-0, joi seara, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manșa secundă a turului III preliminar (scor 2-0 la general).

Unicul gol al partidei a fost reușit de Anton Kresic (50).

Echipa antrenată de Dan Petrescu a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului și nu a permis adversarilor să își creeze ocazii clare de gol. Prima oportunitate a clujenilor a fost șutul lui Tachtsidis (min 12), de la 25 de metri, prins de Wolf. Camora și-a încercat și el șansa de la distanță (min 25), dar portarul oaspeților a prins.

Korenica (min 32) a șutat de la 25 de metri, însă Wolf a reținut în doi timpi. Muhar (min 40) l-a testat și el pe Wolf, care a respins, dar șutul lui Korenica a fost blocat de Ido Cohen.

CFR a marcat în debutul reprizei secunde, dintr-o fază fixă: Deac a executat o lovitură liberă de la 16 metri, portarul Wolf a respins, iar fundașul croat Kresic a reluat în plasă de la șase metri. Clujenii au avut șansa de a se desprinde pe tabela la scurt timp, dar Korenica (min 57) a ratat singur cu portarul.

Gazdele au mai avut două șanse notabile, dar șutul lui Keita (min 58) de la distanță a fost reținut de Wolf, iar Korenica (71) a șutat pe lângă bară. Cea mai mare ocazie a echipei israeliene a fost ratată de Yehoshuha (min 89), al cărui șut a fost respins de Sava.

În play-off, CFR Cluj va juca împotriva câștigătoarei dintre FC ȚSKA 1948 Sofia și Pafos FC (2-1 în prima manșă), urmând să fie gazdă în prima partidă, pe 22 august. Manșa secundă o va juca în deplasare, pe 29 august, scrie Agerpres.

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: 90. Răzvan Sava - 19. Vasile Mogoș, 42. Matija Boben, 44. Anton Kresic, 45. Mario Camora (căpitan) - 73. Karlo Muhar (82. Alin Fică, 90+4), 18. Kader Keita, 77. Panagiotis Tachtsidis (26. Andrei Artean, 85) - 10. Ciprian Deac (96. Beni Nkololo, 85), 9. Daniel Bîrligea (98. Louis Munteanu, 80), 17. Meriton Korenica.

Antrenor: Dan Petrescu.

Rezerve neutilizate: 1. Rareș Gal, 89. Otto Hindrich - 3. Aly Abeid, 5. Danijel Graovac, 7. Mohammed Kamara, 11. Adrian Păun, 86. Viktor Kun, 99. Peter Michael.


Maccabi Petah Tikva: 34. Marco Wolff - 26. Guy Amos Dezent (12. Alon Azugi, 74), 20. Ido Cohen, 25. Plamen Galabov, 32. Mohammad Hendy (18. Idan Vered, 59), 16. Yarden Mordehai Cohen (căpitan) - 28. Niv Yehoshuha, 14. Tamir Glezer, 53. Liran Hazan - 11. Or Roizman (10. Ariel Lugassy, 59), 77. Amer Altoury.

Antrenor: Dan Romann.

Rezerve neutilizate: 98. Tomer Litvinov - 6. Yonathan Teper, 17. Aviv Salem, 44. Hadar Fuchs.

Dan Petrescu, noi detalii despre jucătorii CFR-ului

„Era cel mai important meci din acest sezon. Știam că va fi un meci greu. Maccabi s-a antrenat mai mult în această perioadă. Antrenorul lor mi-au spus că au avut probleme cu războiul în Israel, dar s-au antrenat în Bulgaria și România și ne-au pus probleme mai multe decât în tur. Au ținut bine de minge, au pasat bine, dar eu sunt mulțumit de echipa mea. E o victorie importantă pentru club. E important că CFR începe să nu mai ia gol.

Sunt convins că play-off-ul e total diferit. Cu Pafos cred că se va juca. E plin de brazilieni acolo. Știu că au vrut să cumpere jucători de la noi cu două milioane. Înseamnă că au bani! Patronul e din Rusia, au investit mulți bani și vor să ia campionatul în Cipru. Nici Sofia nu e o echipă slabă, vă dați seama că sunt dezamăgiți dacă au luat gol în minutul 90+7.

Mă bucur că am mers mai departe și în patru meciuri din Europa nu am luat gol. Azi, Korenica a făcut cel mai bun meci al lui, dar a ratat mult. E o achiziție foarte bună și îmi place foarte mult. Eu am văzut pe tabletă că a fost penalty la Bîrligea. A fost puțin haos în prima repriză. Am fi meritat și niște cornere, dar bine că a văzut hențul din care s-a dat golul lui Kresic. (n.r - Muhar a plecat?) Da. N-ați văzut? Muhar n-a făcut cel mai bun meci al lui.

Capul lui a fost numai la plecare, cu toate că a fost în teren și ne-a ajutat. Nu mai avem ce să-i reproșăm. Eu sunt în dificultate să găsesc un jucător ca Muhar și Otele. Golgheterii au plecat, au fost practic cei mai buni jucători ai CFR-ului și au plecat. Sava? Marele lui avantaj era că era jucător U21. Acum, Otto este under. Vedem dacă putem să-l băgăm în campionat. Popa este un portar bun, chiar dacă n-a apărat un an la Torino. O să facem un meci amical să vedem în ce formă se află”, a declarat Dan Petrescu după victoria de joi seară.

Arbitru: Tamas Bognar; arbitri asistenți: Balazs Buzas, Peter Kobor; al patrulea oficial: Bence Csonka (toți din Ungaria)

Arbitru video: Gergo Bogar; arbitru asistent video: Eszter Urban (toți din Ungaria)

Observator UEFA pentru arbitri: Asim Hudiev (Azerbaidjan); Delegat UEFA: Envi Hicka (Albania).


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: UEFA Conference League

logo icon Articole similare

UEFA Conference League Mai mulți arbitri români, delegați în cupele europene

Nu mai puțin de 15 arbitri și asistenți români sunt...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel