Interviuri Cel mai greu moment din viaţa lui Mihai Leu a fost în Germania. "Nu aveam nici măcar o marcă, să îmi iau un corn sau ceva"
Data publicării:
Mihai Leu, campion mondial la Box, dar şi multiplu campion de raliuri, a vorbit despre cel mai greu moment din viaţa sa. 

Emigrarea în Germania "a fost practic începutul, aşa să zic, unei noi perioade din viaţa mea. Eram singur-singurel. Cei de la Bayer Leverkusen, unde am boxat la amatori, m-au ajutat şi foarte mult, dar nu au fost nici, să zic aşa, extraordinar de drăguţi cu mine. Ştiau despre mine că sunt campion mondial de juniori, am fost la ei la antrenament, dar aveau cumva temeri, era chiar perioada în care treceam de la tineret la seniori. Multă lume este de părere că mulţi se pierd în perioada asta şi atunci au fost... Și, chiar dacă m-au ajutat la început, n-au fost extraordinar de drăguţi cu mine şi am suferit destul de mult.

Adică aveam zile când nu aveam, nu că nu aveam bani, deci nu aveam nici măcar o marcă, deci o marcă să-mi cumpăr un corn sau …, nimic, deci n-aveam absolut nimic. Şi am văzut cum e să-ţi fie greu şi de-asta să ştii că mi-am dorit întotdeauna să tratez toţi oamenii cu respect, adică indiferent de situaţia pe care o are cineva.

Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre bani şi nu mi-a plăcut din mai multe motive. În primul rând, că nu mi se par banii cei mai importanţi. Pe de altă parte, spre exemplu, am crescut într-o generaţie în care mulţi sportivi extraordinar de buni sau, nu ştiu, elevi la şcoală extraordinar de buni, poate că nu au câştigat atâţia bani pe cât ar fi meritat. Şi atunci întotdeauna pot să zic că, nu ştiu, am reuşit şi prin faptul că am reuşit, poate, să investim destul de bine, să avem o viaţă destul de bună, şi noi suntem fericiţi cu situaţia noastră", a declarat Mihai Leu, în cadrul podcastului Drumul către Medalii, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Cel mai fericit moment al carierei 

"Au fost multe momente frumoase şi cel mai important moment a fost, normal, câştigarea titlului de campion mondial, dar au fost şi multe alte meciuri în care am boxat foarte bine. Spre exemplu, atunci când am devenit campion mondial, a fost foarte importantă victoria, dar din punct de vedere tehnic nu am făcut un meci bun, a fost doar... A fost un meci în care am dat totul din mine, am avut multă voinţă, ambiţie, dar din punct de vedere tehnic, al boxului, nu a fost un meci foarte bun al meu. Dar probabil că şi adversarul a fost de aşa natură, că era foarte... Și el cumva dezordonat, n-a fost un gen foarte sportiv, şi atunci cumva şi pe mine puţin m-a scos din boxul meu normal", a mai spus Mihai Leu.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Interviuri

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel