Stiri Cel mai mare vis al Anei-Maria Brânză, îndeplinit: „Încă nu-mi vine să cred!”
Data publicării:
Campioana română a fost prezentă la inaugurarea unei săli de scrimă, construită în incinta unei școli gimnaziale din București.

Brânză: „Mă simt ca după o medalie realmente!”

Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, vicecampioană olimpică și dublă campioană mondială la spadă, a declarat, la inaugurarea unei noi săli de scrimă, în incinta Școlii Gimnaziale 195 Hamburg din Sectorul 3 al Capitalei, că i s-a împlinit unul dintre cele mai mari visuri.

„Este cel mai mare vis, cel mai mare vis și cea mai prețioasă medalie. Cât eram sportivă, eram tot timpul întrebată care e cea mai importantă medalie și răspundem întotdeauna următoarea. Uite că de fapt, aici trebuia să ajungem și asta este cu adevărat cea mai frumoasă medalie. Cel mai important trofeu și moștenirea pe care vrem să o ducem mai departe, vrem să o dăm copiilor.

Să știți că mie încă nu-mi vine să cred. Am venit aici când era șantier, am venit aici când nu erau planșele și așa mai departe. Am văzut toate aceste etape, picturile murale din spate (care o reprezintă - n.r.) nu le-am văzut, le-am văzut astăzi și încă îmi tremură genunchii.”, a declarat Ana-Maria Brânză.

Prima sală de scrimă din România ultimilor 40 de ani

Campioana olimpică a povestit că totul a început în urma unei mesaj adresat primarului sectorului 3, Robert Negoiță, ca mai apoi totul să decurgă rapid, iar sala de scrimă să prindă viață după numai doi ani și o investiție mai mică de două milioane de euro.

„Mă simt ca după o medalie realmente, când cobor de pe podium și toată lumea te întreabă ce ai simțit când se cânta imnul? Nu știi ce simți, e greu să pui în cuvinte toată această emoție, tot ce se întâmplă astăzi aici”, a mai afirmat fosta scrimeră, la inaugurarea sălii, citată de Agerpres.

Sala este construită la etajul patru al unei clădiri care include la celelalte etaje un bazin de înot și două săli de handbal, dar și alte sporturi de echipă. Mai mult decât atât, este prima sală de scrimă construită în România în ultimii 40 de ani.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Stiri

logo icon Articole similare

Stiri Béla Károlyi s-a stins din viață la 82 de ani

Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel