Box CIO, anunţ îngrijorător pentru pugiliştii României. Ar putea să nu mai participe la Jocurile Olimpice
Data publicării:
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) vine cu un anunţ îngrijorător pentru pugilişti. 

Boxul ar putea să nu mai fie inclus în programul Olimpiadei de la Los Angeles din 2028, dar asta numai dacă nu va exista o federaţie "nouă" cu care să poată colabora până atunci, transmite Kit McConnell, directorul pentru sporturi al CIO. 

IBA a fost suspendată de CIO pentru mai multe nereguli, aşadar "nu va fi în niciun caz implicată dacă boxul va figura în programul pentru Los Angeles 2028", a spus oficialul în cursul unei conferinţe de presă, după reuniunea Comitetului Executiv al CIO de la Lausanne (Elveţia).

În această vară, la Paris, va fi pentru a doua oară când turneul olimpic de box şi calificările anterioare depind de CIO şi nu de federaţia internaţională, care nu a reuşit să-şi rezolve probleme sale legate de guvernare, finanţare şi manipulare a arbitrajului. Nu va exista însă şi a treia oară o astfel de situaţie, a avertizat McConnell.

"Dacă nu vom avea un nou organism al boxului, care să lucreze în colaborare cu CIO, nu vom fi în măsură să includem boxul în programul de la Los Angeles", a asigurat el.

IBA este condusă de rusul Umar Kremlev, care i-a numit pe responsabilii olimpici "prostituatele sportului", reaminteşte EFE, conform Agerpres.

Claudia Nechita, Loredana Marin şi Robert Jianu nu s-au calificat încă la JO Paris

Turneul preolimpic de box de la Busto Arsizio, Italia, nu a fost cu noroc pentru Claudia Nechita, Loredana Marin şi Robert Jitaru. Nechita s-a oprit în şaisprezecimi, fiind învinsă clar la puncte, cu 5-0, de filipineza Nesthy Petecio, vicecampioană olimpică la Tokyo, Loredana Marin s-a înclinat în faţa italiencei Alessia Mesiano (0-5), campioană mondială în 2016, în faza sferturilor, la un singur pas de calificare, în timp ce Robert Jitaru a pierdut tot la puncte contra ugandezului Joshua Tukamuhebwa (1-4) în şaisprezecimi.

Ultimul turneu de preolimpic de box va avea loc la Bangkok, în Thailanda, în perioada 23 mai-3 iunie.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Box

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel