Superliga Romaniei Cu ce formație din Superliga a semnat Cristi Manea. A treia mutare a verii
Data publicării:
Jucătorul în vârstă de 26 de ani și-a încheiat colaborarea cu CFR Cluj, semnând un contract de trei ani cu un alt club al Superligii.

Cristi Manea, tot în tricou vișiniu. De această dată, joacă pentru Rapid

De cinci ori campion al României cu echipa CFR Cluj, Cristi Manea este jucătorul Rapidului până în anul 2027.

„Sunt fericit să mă alătur acestui proiect minunat, în care cred. Este o onoare să îmbrac tricoul acestei echipe, pentru că de mic urmăresc galeria și suporterii Rapidului, și cred că sunt cei mai frumoși din țară. Abia aștept să joc acasă și să am în spate un zid vișiniu! Îmi doresc să câștigăm campionatul și să facem fericiți acești suporteri minunați!”, a transmis noul jucător din Giulești.

Clubul de fotbal Rapid București a perfectat cel de-al treilea transfer al acestei veri, reușind să îl achiziționeze pe fundașul lateral, Cristian Manea.

În vârstă de 26 de ani, fotbalistul se poate lăuda cu cinci titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe ale României, având 25 de selecții la națională, pentru care a marcat de două ori.

Rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de CFR Cluj, Manea va îmbrăca tricoul alb-vișiniu al Rapidului pentru următoarele trei sezoane.

În sezonul 2023/2024, Manea a bifat 26 de meciuri pentru clujeni, reușind două goluri, în toate competițiile.

Crescut la Academia Hagi, Manea a mai evoluat în carieră pentru formațiile celor de la Farul Constanța, Mouscron, FCSB, Apollon Limassol și CFR Cluj, pentru ardeleni jucând în nu mai puțin de șapte sezoane.

În cupele europene, Manea a evoluat de 41 de ori, înscriind o dată, într-un meci din preliminariile Champions League, contra lui Young Boys Berna.

Cota sa de piață, conform transfermarkt.ro, este de 2,5 milioane de euro.

Noul fundaș al Rapidului a îmbrăcat tricoul naționalei României la aproape toate nivelurile de juniori: U16, U17, U19, U21 și U23.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel