Turnee WTA Danielle Collins, de neoprit! Câștigă un nou titlu în ultimul său sezon, la Charleston
Data actualizării:
Data publicării:
Jucătoarea de tenis americană pare că se simte excelent pe terenurile din Statele Unite, ea reușind să câștige un alt titlu WTA, pe cel de la Charleston, după ce a cucerit trofeul la Miami, la finalul lunii martie.

Un parcurs facil pentru Collins

În vârstă de 30 de ani, Danielle Collins pare că nu vizează retragerea din tenisul profesionist la finalul sezonului actual. Aceasta continuă să uimească fanii sportului alb prin forma și nivelul de tenis pe care le arată, cucerind un al doilea titlu în acest an, după cel de la Miami Open. Americanca a reușit să se impună la Charleston, competiție WTA 500, în două seturi scurte, 6-2 6-1, în fața Dariei Kasatkina (11 WTA). Americanca, pe lângă alte recorduri personale atinse, a câștigat pentru prima dată în carieră două turnee la rând.

Sportiva americană a atins 13 victorii consecutive, după ultimul act câștigat la Charleston. Cifrele din finală ale lui Collins arată clar forma fizică în care se află: în prima manșă, ea a reușit să înregistreze 19 lovituri câștigătoare (de trei ori mai multe decât Kasatkina).

Mai mult decât atât, în cel de-al doilea set, Danielle nu i-a dat nicio șansă rusoaicei. Collins a condus cu 4-0, încheind cea de-a doua manșă cu un scurt 6-1. Pentru Daria Kasatkina, se înregistrează a treia finală la rând pierdută, dar și ratarea de a reveni între primele 10 jucătoare ale lumii.

După al doilea succes de pe tărâm american, Danielle Collins ajunge pe locul 15 WTA, aceasta înregistrând nu mai puțin de 22 de victorii în acest sezon. Ea se află la egalitate cu liderul mondial, Iga Swiatek, și cu Elena Rybakina, jucătoarea pe care a învins-o în finala turneului de la Miami. 

Danielle Collins a anunțat, la începutul anului 2024, că se va retrage din tenisul profesonist la finalul sezonului, întrucât problemele sale de sănătate îi îngreunează parcursul profesional, dar îl afectează, totodată, și pe cel personal.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel