UEFA Conference League Mai mulți arbitri români, delegați în cupele europene
Nu mai puțin de 15 arbitri și asistenți români sunt...
Centralul Marian Barbu va conduce o brigadă românească la partida dintre Zürich (Elveția) și Vitória SC (Portugalia), în prima manșă a celui de-al treilea tur preliminar din UEFA Conference League.
Alături de Barbu, Ovidiu Artene și Imre Laszlo Bucsi vor fi arbitri asistenți, în timp de arbitru de rezervă va fi Sebastian Colțescu. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Marcel Bîrsan.
Partida dintre Zürich și Vitória SC se dispută pe Stadionul Letzigrund din Zürich joi, 8 august, de la ora 20:00.
Luna trecută, brigăzi conduse de Marian Barbu au mai arbitrat semifinala Campionatului European U19 dintre Italia și Spania, dar și returul dintre Partizan Belgrad și Dinamo Kiev (0-3), din al doilea tur preliminar UEFA Champions League.
La ultimul meci, Barbu a fost ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenți Mihai Marica (delegat la finala CE U19 dintre Spania și Franța) și Imre Laszlo Bucsi, cel de-al patrulea oficial fiind Sebastian Colțescu. Brigada de arbitri din România a fost supervizată de către Viktor Kassai, din Ungaria.
De asemenea, și Istvan Kovacs a fost delegat de către UEFA să conducă la centru una dintre partidele din prima manșă din cel de-al treilea tur preliminar al Champions League, cea dintre LOSC Lille (Franța) și Fenerbahce Istanbul (Turcia).
Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenți Mihai Marica și George Neacșu, cel de-al patrulea oficial fiind Horațiu Feșnic. În camera VAR se vor afla doi arbitri din Germania, Christian Dingert și Johann Pfeifer, întreaga brigadă fiind supervizată de către austriacul Stefan Mesner, potrivit FRF.
Partida va avea loc marți, 6 august, pe Stade du Hainaut din Valenciennes.
Istvan Kovacs a condus partida Cehia - Turcia, încheiată cu victoria turcilor, scor 1-2. Meciul din a treia rundă a grupei F de la Campionatul European de Fotbal găzduit de Germania l-a evidențiat pe arbitrul român, care a acordat nu mai puțin de 19 de cartonașe, dintre care unul roșu.
Kovacs a fost desemnat să conducă și meciul dintre selecționatele Sloveniei și Serbiei, meci încheiat la egalitate, 1-1.
Cu toate că nu a mai fost delegat la vreun meci din cadrul Campionatului European de fotbal după numărul uriaș de cartonașe acordate, arbitrul s-a declarat mândru de ocazia pe care a avut-o la EURO 2024, spunând că experiența din Germania a fost cea mai frumoasă din cariera sa.
„A fost cea mai frumoasă experiență de până acum, meciuri intense, spectatori foarte mulți, stadioane pline, organizare excepțională. Am reprezentat România cu brio, cu mare mândrie și ne-am întors cu o experiență plăcută.
În 2023, am dat un interviu, am spus că naționala României va depăși faza grupelor. S-a întâmplat acest lucru, ne-am bucurat enorm pentru reușitele lor și acum spun că naționala asta o să mai aducă bucurie și fericire românilor și în următorii ani”, a spus Kovacs.
Nu mai puțin de 15 arbitri și asistenți români sunt...
CFR Cluj a fost eliminată din...
CFR Cluj a câştigat prima...
CFR Cluj va evolua în a doua...
Formația CFR Cluj a reușit să...
Fostul jucător al echipei de...
Jucătorul muntenegrean Risto...
Raportul a fost publicat de...