Stiri CSA Steaua și CS Dinamo, în pericol? Eduard Novak: „Toate cluburile trebuie să fie independente”
Ciclistul român Ede Karoly Molnar (DinamoBikexpert-Superbet), campionul naţional en titre, a devenit campion european în proba de mountain bike cross-country eliminator (XCE), duminică, la Sakarya (Turcia), potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Românul s-a impus în probabil cea mai explozivă probă din mountain bike şi a arătat că este cel mai puternic dintr-un pluton care conţinea nume mari precum Nils-Obed Riecker, Simon Gegenheimer sau Titouan Perrin-Ganier.
"Nu pot să cred, este minunat să aduc titlul în România. L-am avut pe Vlad Dascălu pe locul 1 la Europenele de XCO (cross-country olimpic), iar acum este rândul meu. Cursa a fost nebună, nu îmi vine să cred că l-am bătut pe Tit (Titouan Perrin-Ganier) în primele două manşe, iar în cea de-a treia a fost incredibil. Fiecare manşă a fost un sprint lung de la început la sfârşit, iar când lui Theo (Theo Hauser) i-a căzut lanţul, am ştiut că eu voi câştiga", a declarat Molnar.
Noul campion european a mai spus că speră la tot ce mai bun cu două săptămâni înaintea Mondialelor de XCE.
Ede Molnar este unul dintre cei mai puternici rideri din România la ora actuală, multiplu campion naţional şi balcanic la numeroase discipline şi ocupant al podiumurilor celor mai importante competiţii din România. Ede Molnar a mai adus ţării noastre medalia de bronz la ediţia din 2022 a Campionatului European de XCE.
"Am asistat astăzi la încă un rezultat istoric pentru ciclismul românesc prin victoria lui Ede la Campionatul European de mountain bike XCE, după ce în iunie Vlad Dascălu s-a impus la Campionatul Europeam de mountain bike cross-country olimpic. Cu două tricouri de campion european în acest sezon, România confirmă faptul că se află în rândul ţărilor cu rezultate respectabile şi notabile din ciclismul mondial", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Cătălin Sprinceană.
Medalia sportivei a fost...
Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...
Campioana olimpică de la Paris...
Nicuşor Dan, primarul general...
Halterofila Mihaela Valentina...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...