Superliga Romaniei Victor Angelescu a anunţat câte transferuri face Rapid, după ce Şumudică a zis că îi vrea pe Ciobotariu şi Drăguş
Echipa de fotbal FC Botoşani a dispus de formaţia Sportbund Chiemgau Traunstein, cu scorul de 5-0, luni, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, scrie Agerpres.
Golurile au fost marcate de tânărul Denis Ştefan (2), Adrian Chică-Roşă (2) şi Enzo Lopez, potrivit paginii de Facebook a clubului.
Antrenorul Bogdan Andone a început cu Kukic - Gligor, Sadiku, A. Miron, Ţigănaşu - Aldair, D. Ştefan, Mouaddib - Mitrov, Mailat, E. Lopez.
În a doua repriză au evoluat: E. Pap - Creţ, Şeroni, Celea, Pavlovic - V. Dican, Ed. Florescu, G. David - Kaprof, Cărăuşu, Chică-Roşă.
"Un meci de antrenament binevenit, un joc în care diferenţa de valoare, de calitate, s-a văzut. Tocmai de aceea a fost extrem de util pentru noi acest antrenament, ca joc, ca ritm, ca intensitate. Sunt mulţumit în mare măsură de prestaţia băieţilor. Important e că am reuşit să marcăm, să avem ocazii de gol şi să nu primim gol.
Legat de marcatori, important e că băieţii au ajuns la finalizare. Mă bucur că juniorii care sunt cu noi au avut şansa să joace. Denis Ştefan are calităţi foarte bune, trebuie să avem grijă de el, mă bucur că a avut reuşite. A avut 45 de minute de joc în care şi-a făcut treaba foarte bine. La fel şi Chică-Roşă, a alergat, a marcat, şi-a creat situaţii. Important e ca juniorii să se antreneze cu noi, iar când avem posibilitatea, să joace, pentru că ei sunt viitorul acestei echipe.
Deocamdată, mă bucur că am reuşit să luăm încă un mijlocaş, Chapi, box to box, care a jucat sezonul trecut în Portugalia la Belenenses. Avem nevoie să ne întărim, să avem concurenţă pe posturi, să avem dubluri, aşteptăm să găsim jucători în perioada următoare care să fie de nivelul pe care ni-l dorim", a declarat Bogdan Andone după meci.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Zvonurile conform cărora...