Superliga Romaniei Festivalul Untold determină modificări în desfășurarea meciurilor dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj
Data publicării:
Cele două formații de fotbal clujene se vor întâlni pe 4 august, în a patra etapă a Superligii României, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu.

CFR și Universitatea Cluj, derby pe 4 august

Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât, în urma demersurilor efectuate de clubul Universitatea Cluj și totodată cu acordul oficialilor CFR Cluj, inversarea turului cu returul în cazul partidelor dintre Universitatea Cluj și CFR din sezonul regular al Superligii.

„Programată inițial în etapa a 4-a, partida FC Universitatea Cluj - CFR nu poate fi organizată pe Cluj Arena din cauza festivalului Untold, așa că aceasta va avea loc în returul sezonului regular, urmând ca prima confruntare dintre cele două echipe să fie CFR - 'U' Cluj, pe stadionul din Gruia”, se arată în comunicatul publicat de clubul Universitatea, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ca urmare a deciziei LPF, toate partidele de acasă ale Universității din acest sezon vor avea loc pe Cluj Arena.

Primul derby al Clujului din acest sezon, programat în a patra etapă, se va juca pe 4 august, de la ora 22:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, cu CFR în calitate de gazdă, în timp ce returul, din etapa a 19-a, programat la începutul lunii decembrie, se va disputa pe Cluj Arena, cu FC Universitatea Cluj în calitate de gazdă.

„Liga Profesionistă de Fotbal a decis inversarea turului cu returul partidei Universitatea Cluj – CFR Cluj, progamat în etapa a 4-a. S-a luat în considerare că imposibilitatea disputării jocului programat inițial (Universitatea Cluj – CFR Cluj) pe Cluj Arena este una obiectivă și insurmontabilă, întrucât aceasta a intervenit independent de voința clubului gazdă (Universitatea Cluj), iar cele patru zile consecutive în care urmează a se desfășura festivalul Untold (8 – 11 August) nu pot suporta nicio modificare. Este de notorietate faptul că acest eveniment primește sute de mii de participanți din întreaga lume și implică organizarea din timp a multor structuri (formații, hotelieri,transportatori, evenimente conexe etc), conform datelor prestabilite lacare am făcut referire.

Soluția inversării etapei din tur cu cea din returul sezonului regulat este conformă și cu dispozițiile art. 12.42 din ROAF, din moment ce modificările au loc în aceiași fază a competiției (sezonul regulat), iar această măsură, în contextul acordului exprimat de toate părțile implicate, satisface interesul general al LPF, respectiv acela al desfășurării competiției.”, a fost comunicatul oficialilor LPF.

Festivalul Untold, cel mai mare eveniment de acest gen din țara noastră, se desfășoară în perioada 8  – 11 august, pe Cluj Arena.

Meciurile etapei a IV-a a Superligii

Vineri, 2 august 

Ora 19.00 Oțelul Galați – FC Hermanstadt

Ora 22.00 Dinamo - Gloria Buzău

Sâmbătă, 3 august

Ora 19.00 Farul Constanța - Poli Iași

Ora 22.00 FC Botoșani - FCSB

Duminică, 4 august

Ora 19.00 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești

Ora 22.0 CFR 1907 Cluj - Universitatea Cluj

Luni, 5 august

Ora 19.00 Unirea Slobozia – UTA Arad

Ora 22.00 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Mircea Rednic, mulțumit de remiza UTA Arad - FC Hermannstadt

Echipa condusă de Mircea Rednic a terminat la egalitate...

Superliga Romaniei UTA Arad remizează pe teren propriu cu FC Hermannstadt

Partida dintre arădenii conduși de Mircea Rednic și...


DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Mircea Rednic, mulțumit de remiza UTA Arad - FC Hermannstadt

Echipa condusă de Mircea Rednic a terminat la egalitate...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara

Stadionul „Michael Klein” își schimbă denumirea! Ce nume va purta terenul echipei Corvinul Hunedoara

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a spus de ce Oţelul nu a mai făcut niciun transfer. Mesaj pentru jucători înainte de meciul cu Gloria Buzău

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

pixel