Interviuri Gabriela Szabo deschide ochii părinților: "Să îşi lase copiii să facă sport, dar şi educaţia e foarte importantă. Sunt medaliaţi olimpici care au terminat Princeton şi Yale"
Data actualizării:
Data publicării:
Gabriela Szabo, fostă campioană olimpică, a vorbit despre echilibrul necesar între sportul de performanţă şi educaţie în cadrul interviurilor DC Sport. 

"Haideţi să ne uităm ce se întâmplă la nivel internaţional. Sistemul de dinainte de 1990 şi chiar şi după a făcut în aşa fel încât să ne concentrăm mai mult pe sport. Şi asta a fost o foarte mare greşeală, pentru că foarte mulţi sportivi, după ce s-au retras, au avut greutăţi în a face reconversia. Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă la nivel internaţional, rămânem uimiţi. Şi chiar am urmărit un pic asta, după ce m-am lăsat de sport, am vrut să văd ce fac sportivii mari. 

Ştiţi că sunt sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice care sunt licenţiaţi la Princeton, sau la Yale University? La marile universităţi, unde presiunea e foarte, foarte mare. Studiază 14-15 ore pe zi ca să poată face faţă la nivelul respectiv. 

Deci clar se poate şi sport şi şcoală. Şi asta vreau să le spun părinţilor care mSă ă văd, mă ascultă. Da, să îşi lase copiii să facă sport, pentru că e un mod extraordinar de frumos să se dezvolte, dar în paralel trebuie să facă şi educaţie, pentru că e foarte importantă. Dacă pe plan internaţional se poate ca ambele să meargă liniar, eu cred că şi în România sportivii noştri pot să se concentreze în zona asta de educaţie şi să nu găsească scuze", a declarat Gabriela Szabo în exclusivitate pentru DC Sport. 

Părinţii, îndemnaţi să nu mai pună presiune pe copiii sportivi

"Se întâmplă foarte des să existe presiunea din partea părinţilor să exceleze copilul la sport. Doar că în sport, orice plantezi azi se vede peste 10-15 ani, nu imediat. E nevoie de răbdare din partea antrenorului, a copilului. Părintele nu ar trebui să intre în această ecuaţie, el trebuie să stea doar în tribună, să încurajeze copilul, iar partea asta de metodică să fie lăsată pentru cel care e pregătit să o facă. Pentru un copil e foarte greu să aibă şi presiunea societăţii, presiunea şcolii, şi să mai vină presiunea părintelui. Eu zic că e prea mult. Lucrurile trebuie descoperite. Mai ales la vârstă foarte mică, sportul trebuie descoperit, trebuie să se intre treptat în filozofia de sport de mare performanţă. Important e să facem sport pentru sănătate, iar sportul de mare performanţă trebuie să fie opţiunea fiecăruia", a mai declarat Gabriela Szabo. 

Youtube video image


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Interviuri
Tagurile articolului: gabriela szabo  performanta  romania  scoala  sport 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel