Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
Meciul programat la ora 21:30 de pe stadionul „Ilie Oană” va opune formațiile Petrolul Ploiești și Gloria Buzău, în prima lor partidă din stagiunea 2024/2025 a competiției Superligii.
Andrei Prepeliță, antrenorul echipei care a reușit promovarea în primul eșalon de fotbal în sezonul 2023/2024, a declarat că jucătorii pe care îi conduce s-au antrenat foarte bine în cantonament, așteptând să plece de la Ploiești cu măcar un punct.
„Ne aflăm înaintea începerii campionatului, venim după o perioadă de pregătire de cinci săptămâni. Ne așteaptă un meci greu, luni, la Ploiești, o echipă bună, care în ultimii ani și-a propus obiective îndrăznețe, o echipă cu tradiție, cu public. Vrem să ne întoarcem cu un punct sau cu puncte, ne-am pregătit pentru acest meci și avem mare încredere.
Felicitări celor de la Unirea (Slobozia), au câștigat în fața unei echipe bune. Timpul a fost foarte scurt, unii (jucători) au venit pe ultima sută de metri și nu sunt la același nivel cu cei care au început pregătirea, dar ușor-ușor trebuie să echilibrăm toate lucrurile astea și să îi aducem la un nivel bun.
Avem, totuși, 15-16 jucători care au făcut toată pregătirea, care au participat și anul trecut la promovare. Probabil vor mai veni doi-trei jucători. Sperăm să vină cât mai repede pentru a-i putea integra.
Trebuie să compensăm, să ne ridicăm la același nivel (n.r. cu echipele din Superliga), sau chiar mai bine fizic. Ne-am antrenat foarte bine în această perioadă. Am avut condiții bune atât la București, în primul stagiu, cât și în Slovenia. Vom trata fiecare meci la victorie.”, a declarat antrenorul buzoienilor, într-o conferință de presă premergătoare meciului de luni.
În luna iunie, Constantin Budescu a semnat cu Gloria Buzău, fiind liber de contract încă din primăvară, după ce și-a încheiat colaborarea cu echipa Farul Constanța. Acesta a debutat în tricoul buzoienilor într-un meci amical cu sibienii de la FC Hermannstadt, încheiat cu victoria celor din urmă.
Budescu a declarat că se simte bine la Buzău, el și coechipierii săi pregătindu-se din greu în ultima perioadă: „Important este ceea ce facem noi pe teren, sperăm să facem un joc bun, ne-am pregătit bine, iar eu cred că o să atingem un rezultat bun. N-am mai jucat la o nou promovată, tot la fotbal am venit...
Important e că ne-am antrenat foarte bine, suntem o echipă bună, încercăm să formăm un colectiv unit și să obținem rezultate. Nu mai sunt echipe mari, echipe mici, doar că este chestia asta de nou promovată... dar ușor-ușor sperăm să o depășim, să arătăm de Liga 1.”, a spus Constantin Budescu.
După victoria Rapidului în...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Radu Constanţea, preşedintele...
Odată cu excluderea lui Aaron...
Actualul antrenor al Oțelului...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...