Stiri CSA Steaua și CS Dinamo, în pericol? Eduard Novak: „Toate cluburile trebuie să fie independente”
La mai bine de 12 ore de la incidente, arbitrul turc a făcut primele declaraţii.
"Faruk Koca m-a lovit sub ochiul stâng şi am căzut. Cât timp eram la pământ, mai multe persoane m-au lovit de multe ori în zona feţei, dar şi la corp. Faruk Koca mi-a spus în faţa tuturor arbitrilor: O să te omor.
Mi-a spus asta, că o să mă omoare.
O să depun plângere împotriva lui Farul Koca şi împotriva tuturor celor care m-au lovit. Nu voi face niciun compromis. Atât am de spus", a declarat Halil Umut Meler, citat de footmercato.net.
Conform presei turce, Halil Umut Meler, cu ochiul stâng tumefiat, a fost evacuat cu ajutorul poliţiei şi a fost transportat la spital.
Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a anunţat pe reţeaua de socializare X arestarea celor trei bărbaţi, între care preşedintele clubului Ankaragucu.
Federaţia turcă de fotbal (TFF) a decis "amânarea sine die" a tuturor meciurilor de campionat din toate ligile, ca reacţie la acest incident care a scos în evidenţă spectrul violenţei în fotbalul turc.
"Condamnăm ferm atacul inuman împotriva lui Halil Umut Meler (...) şi sperăm în restabilirea rapidă a preţiosului nostru arbitru", a indicat Federaţia. Halil Umut Meler (37 ani) este arbitru FIFA din 2017, iar pe 28 noiembrie a condus meciul dintre Lazio şi Celtic, din Liga Campionilor.
Citat de agenţia de presă turcă Anadolu, medicul şef al spitalului Acibadem din Ankara, unde a fost transportat arbitrul, a indicat că acesta a suferit un traumatism cranian.
"Pronosticul său vital nu este afectat, are o sângerare ochiul stâng şi o mică fisură în acel loc", a detaliat dr. Mehmet Yurubulut.
Denunţând o "seară neagră" pentru fotbalul turc, Asociaţia turcă a arbitrilor a îndemnat membrii săi să-şi exercite dreptul de retragere, scrie Agerpres.
Medalia sportivei a fost...
Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...
Campioana olimpică de la Paris...
Nicuşor Dan, primarul general...
Halterofila Mihaela Valentina...
România a pierdut în faţa...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
După informaţia conform căreia...