Superliga Romaniei Louis Munteanu revine în Superliga! Cu ce echipă a semnat fotbalistul
Data publicării:
Dorit de mai multe cluburi din Superliga României, tânărul fotbalist a semnat cu o echipă din prima divizie de fotbal din țara noastră.

Ioan Varga: „Perioada contractuală va fi de patru ani”

Finanțatorul celor de la CFR Cluj, Ioan Varga, a confirmat că transferul lui Louis Munteanu s-a realizat, spunând că va plăti în jur de două milioane de euro pentru aducerea fotbalistului în vârstă de 21 de ani la echipa din Gruia.

Se pare că CFR Cluj va deține doar 50% din drepturile federative ale jucătorului, potrivit spuselor lui Varga. Altfel spus, în cazul în care acesta va fi revândut, clubul italian Fiorentina va primi jumătate din sumă.

„Exclus (n.r.  să fie vorba de 2,8 milioane)! Nu se discută de acest preț. Va fi un parteneriat. Îl vom deține în coproprietate și va rămâne la noi.

CFR va avea 50% din drepturile federale ale jucătorului, Fiorentina 50%. Nu vreau să vorbesc de sume, este confidențial, dar, da, pe acolo (n.r. în jur de două milioane de euro). Perioada contractuală va fi de patru ani”, a declarat Ioan Varga, citat de iAMsport.ro.

 

Munteanu nu va ajunge la CFR, spunea Gigi Becali

Finanțatorul FCSB-ului declara, în urmă cu două săptămâni, că Louis Munteanu nu va semna cu echipa ardeleană, contrar tuturor declarațiilor lui Neluțu Varga privind cooptarea fotbalistului de la Fiorentina.

„Louis Munteanu nu o să meargă la CFR Cluj. Eu știu că nu o să fie la CFR Cluj. Nu va fi. E posibil să fie la Rapid. Am vorbit astăzi. E adevărat că CFR Cluj a contactat-o pe Fiorentina, dar nu va merge acolo.”, declara Becali, la „Fotbal Club”.

Neluțu Varga nu s-a ascuns în ceea ce privește dorința de a-l achiziționa pe Louis Munteanu, spunând că CFR Cluj are nevoie de atacanți.

„Nu vă ascund faptul că am luat legătura și cu clubul Fiorentina pentru Louis Munteanu. Vrem să vedem care sunt condițiile. Ne place Louis Munteanu, tuturor ne place, este un jucător extraordinar, dar nu știm încă clar care sunt condițiile și dacă vom putea să-l aducem la CFR Cluj.

Există interes în continuare, din ce înțeleg, de la echipe puternice din România pentru Louis Munteanu și în niciun caz nu vom intra într-o licitație. Da, ne interesează Louis Munteanu, vedem care sunt condițiile și vedem dacă putem să ajungem la o discuție concretă în ceea ce-l privește.

Dacă nu va fi Louis Munteanu, oricum vom aduce doi atacanți de valoare pentru Dan Petrescu, pentru că avem nevoie de jucători care să marcheze și care să facă diferența. Îl vom întări pe Dan Petrescu cu tot ceea ce putem, să aibă un lot competitiv și să ia titlul de campioană a României”, a declarat Varga, despre Munteanu.

 

Dorit de Rapid, Louis Munteanu a fost scos din calcule

„La noi, ținând cont că există o posibilitate mare ca Rrahmani să nu mai plece, nu cred că vom mai merge pe acea pistă.

Am adus deja un atacant, Rrahmani sperăm să rămână. Burmaz rămâne 100%. Suntem destul de acoperiți pe postul ăla. Din punctul meu de vedere, da, este pistă închisă Louis Munteanu.

Atâta timp cât Rrahmani nu pleacă, nu vom mai merge. Știți cum e în perioada de transferuri… Deocamdată nu pleacă Rrahmani. Am avut oferte, dar diferite față de ce ne doream noi. Dar atâta timp cât e perioadă de transferuri, nu se știe niciodată”, a spus Victor Angelescu, despre cooptarea lui Louis Munteanu.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel