La un antrenament, cu doar o săptămână înainte de Jocurile Olimpice, sportiva de doar 21 de ani a avut o mică scăpare care ar fi dus la o accidentare. Cum accidentarea nu a fost suficient de gravă încât să o oblige să intre în repaus, iar cea mai importantă competiție sportivă se apropia cu pași repezi, aceasta ar fi continuat să se antreneze cu o inflamație în zona antebrațului. 

„Când am ajuns acolo la pregătire, la antrenamente la jocuri, din nou apăruse. Aveam o zi în care mă durea foarte tare, o zi în care era decentă treaba. Și așa m-am dus până în concurs. N-am avut treabă. M-am dat cu încălzitor, m-am dat cu spray, dar la smuls mi-a fost cel mai frică, în poziția aia să nu se rupă.”, a spus sportiva.

Frica olimpicei s-a adeverit la încercările de aruncat, în schimb. După a doua încercare, mâna i-a rămas blocată din cauza tensiunii provocate de ridicarea de 110 de kilograme, la a doua încercare de la aruncat. Aceasta a reușit să-și forțeze condiția nefavorabilă pentru ultima încercare care i-a adus medalia de argint.

Cambei detaliază despre momentele tensionate:

„După ce am ridicat a doua încercare pe podium, am ținut atât de strâns și încordat, iar acolo probabil s-a întâmplat ceva, mi s-a deplasat un os. Tot mușchiul ăsta mi s-a strâns deodată cu tot cu deget. Din câte am înțeles s-ar fi strâns mușchiul ca să protejeze osul. (...) Nu reușeam să întind mâna de tot, adică atât de tare s-a strâns.”

Spune ulterior că norocul pe care l-a avut a fost faptul că au fost mai multe concurente care au trebuit să intre la podium, să ridice între încercările ei. Aceasta ar fi profitat de acest timp pentru a încerca să își revină.

Mihaela detaliază pentru podcastul UN PODCAST despre cum, după două săptămâni de stat departe de familie, la doar 9 ani, pentru a-și începe parcursul sportiv la haltere, aceasta nu s-a mai uitat înapoi. Maturizarea precoce de care a dat dovadă este probabil ceea ce a dus-o la o vârstă atât de fragedă la performanța olimpică.

„Mi-era frică departe de părinți, mi-a fost și dor la început. Tata mi-a spus că o să fie bine. Amândoi părinții mi-au spus asta. Dar după ce au trecut două săptămâni nu mai voiam eu să mă duc acasă. Voiam să stau la Onești. A început să îmi placă.”

Greutatea cea mai mare de care a dat pe parcursul ei sportiv a fost perioada precursoare Jocurilor Olimpice. Pe lângă accidentarea la mână, aceasta a avut dureri de spate care au  oprit-o din a se antrena corespunzător.

„Dimineața aveam antrenament, plângeam. Seara aveam antrenament, plângeam. După aia plângeam. Aveam zile în care mă simțeam bine și puteam să fac, dar se simțea greu.”

Aceasta mai vorbește despre antrenamente, dietă și programul de care se ține cu strictețe pentru a putea face cu adevărat performanța pe care și-o dorește. Mihaela se pregătește pentru Jocurile Olimpice din 2028, unde urmărește din nou podiumul. Își dorește de asemenea să viziteze Parisul, de care nu a apucat să se bucure cu adevărat de această dată.