Superliga Romaniei Neluțu Varga, impresionat de un jucător al CFR-ului. Câte goluri crede patronul că poate înregistra fotbalistul
Data publicării:
CFR Cluj a încheiat prima etapă a noii stagiuni din Superliga cu o victorie, în fața celor de la Dinamo București, scor 3-2.

Varga: „Mi-a plăcut enorm Bîrligea, a marcat un gol în stil de mare jucător”

CFR Cluj a reușit să obțină victoria în primul meci al noului sezon al Superligii, în fața lui Dinamo București, scor 3-2. Chiar dacă a fost condusă inițial în partidă cu un avantaj de două goluri, ardelenii au reușit să se impună, iar patronul clubului, Ioan Varga, a numit jucătorul care l-a impresionat cel mai mult.

„Mi-a plăcut enorm Bîrligea. Cred că este cel mai bun atacant din România în acest moment și sunt convins că anul acesta va fi golgheterul campionatului.

Nu ne gândim în niciun caz să-l vindem pe Bîrligea în acest moment, vrem să facem performanță, să dea multe goluri, să ne facă din nou campioni.

A intrat extraordinar, a marcat un gol în stil de mare, mare jucător. Și putea să mai înscrie încă unul, două goluri. Ne-a plăcut mult de tot, iar Dan Petrescu este foarte încântat de forma pe care o arată Bîrligea, chiar dacă vine după recuperare.

Suntem convinși că va fi unul dintre jucătorii esențiali pentru ca noi să devenim campioni. Cred că Bîrligea va da între 15 și 20 de goluri pentru CFR și ne va ajuta să ne atingem obiectivele.Este unul dintre cei mai buni jucători, un tânăr de mare perspectivă și cât de curând va fi și un fotbalist de bază pentru echipa națională a României”, a declarat Neluțu Varga, potrivit Fanatik.

„Nu vă ascund faptul că am luat legătura și cu Fiorentina”

În ceea ce privește următoarele mutări la clubul ardelean, finanțatorul a mărturisit că a întreprins discuții cu oficialii echipei italiene, spunând că CFR Cluj vizează cooptarea lui Louis Munteanu.

„Dan Petrescu are dreptate, ne mai trebuie întăriri. Vom mai aduce jucători importanți, jucători cu care Dan Petrescu să-și implementeze filosofia. Ce ne interesează foarte tare este să aducem atacanți, iar în următoarea perioadă vor veni doi atacanți.

Nu vă ascund faptul că am luat legătura și cu clubul Fiorentina pentru Louis Munteanu. Vrem să vedem care sunt condițiile. Ne place Louis Munteanu, tuturor ne place, este un jucător extraordinar, dar nu știm încă clar care sunt condițiile și dacă vom putea să-l aducem la CFR Cluj.

Există interes în continuare, din ce înțeleg, de la echipe puternice din România pentru Louis Munteanu și în niciun caz nu vom intra într-o licitație. Da, ne interesează Louis Munteanu, vedem care sunt condițiile și vedem dacă putem să ajungem la o discuție concretă în ceea ce-l privește.

Dacă nu va fi Louis Munteanu, oricum vom aduce doi atacanți de valoare pentru Dan Petrescu, pentru că avem nevoie de jucători care să marcheze și care să facă diferența. Îl vom întări pe Dan Petrescu cu tot ceea ce putem, să aibă un lot competitiv și să ia titlul de campioană a României”, a mai declarat Varga.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel