Stiri Bogdan Matei anunţă că vrea modificarea legii sportului
Bogdan Matei, preşedintele ANS, anunţă că este de acord...
Fost fundaș central și căpitan al Politehnicii Iași, ulterior Manager Dezvoltare Fotbalistică în FRF și apoi președinte al clubului ieșean, Ciprian Paraschiv vrea să schimbe Legea 4.
"Poate că pare absurd din exterior de ce Legea 4 a rămas în picioare, deși toată lumea o vrea schimbată din temelii. Realitatea este că au fost două motive majore, legate între ele. Oamenii din Comisiile pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților și Senat de până azi nu au fost prea interesați de asta, ca să nu strice apele partidelor pe care le reprezintă, nici nu știau exact cum să explice mai departe ce trebuie concret modificat și de ce. În același timp, au lipsit niște oameni politici care să provină din sporturile cu impact mare la suporteri, fotbal sau handbal, să zicem. Care să știe exact cu ce se mănâncă organizarea unor astfel de evenimente și să coordoneze din interior, din politic, dorința tuturor fanilor, federațiilor, autorităților de a schimba legea. Acum, se pare că există și consensul politic, dar e și inițiativa unui deputat nou care vine din fotbal și care a monitorizat organizări de meciuri la nivel european. Deci a putut să explice clar cum se vor face lucrurile, nu povești", a explicat un parlamentar la al treilea mandat pentru Prosport.
Cel la care face referire este noul preşedinte al Comisiei pentru Tineret şi Sport, Ciprian Paraschiv.
"De mult lucrez la acest proiect, dar acum am posibilitatea să îl transform în realitate. În primul rând, e vorba de o schimbare totală de abordare, încă din titulatura legii. Vom avea o lege dedicată desfășurării activităților sportive, nu doar prevenirii și combaterii violenței, care să acopere amplu tot ce este esențial într-un eveniment sportiv astfel încât toți participanții implicați să aibă de câștigat. Nu vreau modificări, ci o lege nouă, adaptată realităților lui 2025, din societate și sport", a explicat acesta.
"Ideea de la care plec este ca tocmai fiecare zonă implicată, după cum spuneam mai devreme, să vină cu problematica specifică și să spună exact: aici nu e în regulă, aici ne dorim altceva, ideea asta ar trebui pusă în aplicare. Dar pot să vă spun că sigur vor fi trei direcții noi pe care personal le voi accentua și explora în aceste întâlniri. Prima: eliminarea tuturor incoerențelor și vidurilor din lege care permit abuzuri și inechitate. Față de suporteri, față de cluburi, față de fiecare actor implicat! A doua: spectacolul fanilor, inclusiv cu pirotehnice, să fie permis, dar în mediu controlat. Franța a introdus acest lucru încă din 2023. Putem avea și spectacol, și libertate, ba chiar să evităm astfel accidentele. Al treilea element: comercializarea băuturilor slab alcoolizate la evenimentele sportive, iar dacă la EURO 2024 s-a putut, se poate clar și în România!
După ce voi strânge aceste elemente după seria de sesiuni le voi analiza împreună cu colegii din Comisie și cu juriștii astfel încât să putem găsi formatul de redactare și implementare. Ultimul pas, textul final de lege va ajunge înapoi la toți cei implicați în fenomen pentru a-l agrea. Pentru că vreau o lege pentru oameni, nu pentru politicieni, dedicată intereselor celor care fac sportul să existe și să performeze! Apoi, vom face pașii necesari pentru punerea legii în funcțiune. Îmi doresc ca până la final de 2025 să fie totul rezolvat”, a mai spus Paraschiv.
Bogdan Matei, preşedintele ANS, anunţă că este de acord...
Jucătorul de tenis Novak...
Alex Ovecikin, căpitanul...
Bogdan Matei, preşedintele ANS, anunţă că este de acord...
Italianul Juri Cisotti, transferat de la Oţelul Galaţi...