Baschet Nu doar România face surprize la baschet. Germania, campioana mondială, a pierdut cu Bulgaria
Data publicării:
Germania a fost învinsă în Grupa D preliminară a Campionatului European - Eurobasket 2025. 

Campioana mondială en-titre a pierdut cu scorul 67-62 într-un meci disputat la Botevgrad. Cel mai bun jucător al gazdelor a fost Codi Miller-McIntyre, bulgar de origine americană, legitimat la Saski Baskonia. El a marcat 23 de puncte, a avut 5 recuperări şi a dat 4 pase decisive. Hristo Zahariev a marcat şi el 15 puncte. 

De la germani, a ieşit în evidenţă Oscar Silva, legitimat la Barcelona, cu 15 puncte şi 12 recuperări. 

Într-un alt meci, Muntenegru a învins Suedia cu 95-70.

În clasamentul Grupei D, Germania, Muntenegru, Bulgaria şi Suedia au câte o victorie şi o înfrângere după primele două meciuri, departajate de coşaveraj, scrie Agerpres.

"În primul rând, trebuie să felicităm Bulgaria. Au muncit mult, trebuie să recunoaştem asta. Cred că apărarea noastră a fost bună până în sfertul al patrulea, când McIntyre a ieşit la rampă. Iar noi am pierdut 21 de mingi. 

Am jucat bine în primele 7-8 minute, dar în ultimele 13 minute ne-am chinuit. Am terminat şi al treilea sfert destul de bine, dar nu l-am început deloc bine pe al patrulea. Am pierdut nişte bătălii acolo. 

Grupul nostru e foarte bun, totuşi. Am văzut cum a jucat Bulgaria cu Suedia, şi ştiam că vor avea multă energie pe teren propriu. Au avut intensitate bună", a declarat Gordon Herbert, selecţionerul Germaniei, după meci. 

CITEŞTE ŞI  România, înfrângere umilitoare la baschet. Luxemburg a câştigat meciul de la Cluj. Mihai Silvăşan, indicat drept vinovat. "A lăsat doi jucători acasă, de 2,18 m"


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Baschet

logo icon Articole similare

Baschet Nikola Jokic, desemnat cel mai bun jucător din NBA

Liga Profesionistă Nord-Americană de Baschet a anunțat...


DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Gheorghe Hagi, gest de mare campion pentru Dorinel Munteanu. Oţelul va putea juca la Constanţa în Europa, dacă se califică

Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Situaţie incredibilă în fotbalul românesc. Ioan Varga cere Corvinului să cedeze locul în Europa Farului. Mihai Rotaru spune că Oţelul sau U Cluj pot juca de 2 ori barajul

Agerpres

Oţelul Galaţi, mutare spectaculoasă la barajul de cupe europene

Sursa: Agerpres

Vin investiţiile, dacă Dinamo se salvează de la retrogradare? Andrei Nicolescu, anunţ important pentru fanii alb-roşii

pixel