În arealul Londrei, peste 73.000 de structuri au fost distruse în totalitate. 43.000 dintre acestea se aflau pe locul unde astăzi este capitala Marii Britanii. Acestea au fost declarate "imposibil de reabilitat". 

Autorităţile locale au fost puse, astfel, în faţa unei misiuni extrem de grele: să mute milioane de tone de moloz. Între decembrie 1940 şi 1946, 2,2 milioane de metri cubi de moloz provenit din beton, cărămidă şi piatră au fost mutaţi în mlaştina Hackeny, iar 270.000 metri cubi în mlaştina Leyton, lucru care a ridicat nivelul solului cu până la 3 metri. Dacă ar fi fost pus laolaltă, volumul molozului ar fi depăşit volumul marii Piramide. 

Molozul zace ascuns, acum, sub plante și sol, doar fragmente de suprafață de beton și cărămizi izolate lasă să se întrevadă originile din război ale locului.  Comparând imagini realizate cu ajutorul unei tehnologii cu lumină laser folosită pentru cartografiere 3D cu hărți istorice, se poate observa cum ambele locuri sunt acum mlaștini doar în nume. Ridicarea nivelului creată de moloz este vizibilă atât în porţiuni clare de pantă pe hărți, cât și pe teren, în scările neașteptat de abrupte pe care trebuie să le urci pentru a ajunge la terenurile de fotbal de pe malul râului Lea.

Molozul a blocat, în primele săptămâni din septembrie 1940, oraşul. Serviciile vitale au devenit, astfel, inoperabile, iar consiliile celor 29 de cartiere ale Londrei au fost puse în situaţia de a face faţă celor 2,7 milioane de tone de moloz. 

Până la sfârșitul lunii septembrie, s-a înființat Serviciul de Studiu și Eliminare a Molozului de Război la nivelul întregului oraș. Printre primele locații alese pentru depozitarea molozului se numărau carierele de pietriș nefolosite de pe Hampstead Heath și locul Expoziției Mari din 1851 din Hyde Park, care fusese săpat pentru a obține nisip folosit în saci în primii ani ai războiului.

Odată cu intensificarea bombardamentului, au fost necesare spații mai mari. Serviciul și-a îndreptat atenția spre est, către terenurile mlaștinoase deschise din estul Londrei. Umplerea a fost realizată în principal pentru a elibera străzile bombardate ale Londrei. Avea, însă, și un scop mai constructiv. Un memoriu din 1942 scris de Ministerul Securității Interne (aflat acum în Arhivele Metropolitane Londoneze) menționează: "Locurile pentru depozitarea molozului ar trebui studiate și selectate. Oportunitatea poate fi folosită pentru a aduce la noi niveluri terenul care este supus inundațiilor sau pentru a îmbunătăți alte terenuri neuniforme", conform Reuters.

135 de terenuri de fotbal create în estul Londrei

În estul Londrei au fost adăugati 250.000 de metri cubi de moloz, care apoi a fost transformat, treptat, în sol. Acesta a fost apoi semănat pentru a crea 135 de terenuri de fotbal, precum și numeroase terenuri de cricket.

Această transformare a reprezentat o schimbare remarcabilă pentru molozul amestecat al unui conflict violent și a fost notată ca atare în timpul războiului însuși. În 1942, liderul Consiliului Metropolitan al Londrei, Lord Latham, a remarcat că "bătălia pentru Londra a contribuit la câștigarea unui nou teren de joacă pentru viitoarele generații de londonezi".

Deși neetichetate cu plăcuțe comemorative, terenurile însele au devenit un vast sit de patrimoniu fotbalistic, "utopia", cum a spus fondatorul clubului de fotbal Hackney Wick, Bobby Kasanga, "a fotbalului de bază".

În 1953, la șapte ani după deschiderea terenurilor, un film documentar British Pathé raporta o "asteptare de șase până la zece luni" pentru o rezervare: "O echipă norocoasă care obține un vestiar îl împarte cu adversarii săi - tipic pentru spiritul sportiv al acestor londonezi."

Popularitatea locului se datora nu doar faptului că era cea mai mare aglomerare de terenuri de fotbal din lume, ci și accesibilității sale. Era un loc unde localnicii și imigranții recent veniți în Londra puteau împărtăși dragostea lor pentru jocul frumos.

Liga Hackney şi Leyton, cea mai veche din Londra

Liga de Fotbal Hackney și Leyton, înființată când terenurile au fost deschise în 1946, rămâne cea mai mare și cea mai veche ligă din Londra. A consolidat reputația locului, cu jucători legendar, inclusiv Bobby Moore și David Beckham, care s-au antrenat acolo.

În 1997, Ian Wright a apărut alături de Eric Cantona, Robbie Fowler și David Seaman, într-un anunț publicitar Nike cu coloana sonoră Parklife a trupei Blur și filmat pe mlaștini. Adidas, între timp, l-a adus pe Lionel Messi pe terenuri cu elicopterul pentru un meci promoțional, în 2010.

Pe măsură ce au fost adăugate mai multe terenuri de rugby și cricket, numărul de terenuri de fotbal a scăzut de la cele 135 originale la 70. Sute de jucători din comunități diverse din Londra vin în continuare aici în fiecare weekend.

Fotograful britanic Simon Di Principe obișnuia să meargă pe mlaștini în copilărie, cu mama lui, să îl vadă pe tatăl lui jucând. Cartea sa din 2016, "Grass Roots", documentează un sezon complet al acestor meciuri de amatori din liga de duminică, în ceea ce Di Principe a descris ca "un testament și o celebrare contemporană a ceea ce face Londra un oraș multicultural".

Mlaștinile persistă ca un subtil memento al pierderilor suferite de locuitorii Londrei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Campaniile de bază care au respins o varietate de dezvoltări propuse în ultimii ani sunt o dovadă a valorii pe care locul continuă să o aibă pentru acele generații viitoare de londonezi postbelici pe care le anticipa Latham.