UEFA Conference League Răzvan Lucescu i-a cucerit pe greci, după ce a dus-o pe PAOK în sferturile Conference League
Data publicării:
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, merge în sferturile de finală ale Conference League, după o victorie zdrobitoare contra celor de la Dinamo Zagreb. 

Deşi păreau eliminaţi din competiţie după rezultatul din meciul tur, 2-0 pentru croaţi, PAOK Salonic a făcut o partidă perfectă în Grecia şi a învins-o pe Dinamo Zagreb cu 5-1. 

”Planul a fost de a da totul, de a lupta, de a reacționa și de a avea încredere în jocul nostru. Trebuia să credem că putem să ne calificăm. Este o realizare foarte importantă pentru echipă, dar și pentru fotbalul din Grecia. 

Lumea ar trebui să fie mereu alături de noi, atât în momentele bune, cât și în cele rele. Sunt vremuri magice pentru PAOK. Suntem oameni, ne străduim mereu pentru ce este mai bun, dar se pot face și greșeli”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul meciului, citat de gazzetta.gr.

Grecia e la picioarele lui Lucescu jr 

Răzvan Lucescu i-a cucerit definitiv pe greci după acest meci, iar presa elenă i-a dedicat rânduri întregi de laude. 

”Un PAOK incredibil, cuprinzător și plin de spirit a obținut o calificare epică în fața lui Dinamo Zagreb, deoarece cu 5-1 a răsturnat scorul primului meci și a zburat către sferturile din Conference League.

Un PAOKara... gata să ajungă în finala Conference League s-a prezentat joi seară pe Toumba unde a învins cu 5-1 Dinamo Zagreb, a răsturnat scorul primului meci și s-a calificat în sferturile din Conference League.

Cu un joc senzațional din primul și până în ultimul minut, fotbaliștii echipei din Salonic au fost superiori, nu i-au lăsat lui Dinamo niciun drept să intre în joc și au reușit să pună 'foc' în Toumba, unde se cerea un trofeu european la finalul meciului”, au notat grecii de la Sport24.gr.

Celelalte echipe calificate în faza sferturilor din Conference League sunt Fenerbahce, Fiorentina, Viktoria Plzen, Aston Villa, Club Brugge, Lille şi Olympiakos. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Conference League

logo icon Articole similare

DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Florin Maxim, opțiunea covăsnenilor pentru Sepsi. Antrenorul hunedorenilor a dat răspunsul

Agerpres

"Unu la unu cu Dorinel Munteanu". Un fost patron din Liga 1 laudă Oţelul Galaţi

Captură foto

Acum 6 ani se declara "dinamovist de mic" şi visa să înscrie în poarta FCSB-ului, azi joacă pentru roş-albaştri. "Ne-am înţeles foarte rapid"

Agerpres

Abdallah se operează, Dinamo mai face 2 transferuri după mijlocaşul Patrik Olsen

pixel