Superliga Romaniei Regula U21, subiect de polemică între FCSB şi FRF. "De pierdut au cluburile"
Data publicării:
Mihai Stoica, managerul FCSB, se poziţionează şi el împotriva regulii U21 în Liga 1 şi spune că FRF nu pierde nimic prin faptul că obligă cluburile să aplice această regulă, ci doar echipele din Liga 1 au de pierdut. 

"Am spus de foarte multe ori, şi eu consider asta, că e un abuz. Nu e normal să se întâmple ce s-a întâmplat la Sepsi anul trecut. Au fost la un pas de calificare în grupele europene, au jucat cu Bodo Glimt, care cu un an înainte îi dăduse şase lui Mourinho, fără niciun jucător U21. Ei considerau că aia e cea mai bună variantă a lor. Iar în campionat erau obligaţi să joace cu Oteliţă, Oroian, etc. Nu e normal! 

Nu cred că suntem singurii deştepţi din fotbalul mondial, că doar noi avem regula asta. De ce trebuie să inventăm ceva? FRF şi-a asumat această regulă, dar fără să aibă de suferit în vreun fel. De suferit au cluburile. Pentru că este o impunere fără niciun motiv plauzibil. Niciun club nu poate să crească dacă îi impui să joace într-o formulă mai slabă decât cea pe care o consideră ei ca fiind cea mai bună", a declarat Mihai Stoica la Prima Sport. 

După Supercupă, Becali a izbucnit 

"Am băgat U21 pentru că m-a rugat galeria. Chiar vorbeam cu cineva, e strigător la cer cu U21. Eu vreau să îmi fac strategia, băi nebunule, vreau să joc în Liga Campionilor! Musi a fost o încântare, nu e vina lui, am U21. Dar tu mă pui să joc cu Musi? Trebuie să scot eu jucători pentru națională? Eu când am intrat în fotbal nu era așa ceva.

Ai venit tu de la securitate. Să ne lase cu astea, că ne-am săturat! Eu vreau să joc cu atacul meu, cu ăia trei din față, Băluță, Miculescu și Ștefănescu. Trebuie să văd cum merge relația de joc. «Eu nu vreau să joci în Liga Campionilor, m-a pus Coldea (n.r. - general român, fost director adjunct la SRI) aici să vă comand, să faceți ce zic eu».

Eu fac asta de supărare. Răzvane, iartă-mă, ai făcut două milioane, mai fă, mai stai 25 de mandate. Nu mă interesează. Dacă pe mine nu mă interesează la el în casă, cum să îl intereseze pe el de casa mea? Cum să mă obligi? Rotaru a zis «facem război, dar dacă nu vrea să schimbe?». Bine atunci, să facem război! Se întâlnește Rotaru cu el luni.

S-ar putea să merg și eu la Burleanu, că a zis Vali să merg. Dar să existe o finalitate, să îmi dea acord, nu merg să îmi zică Burleanu că «uite ce m-a învățat pe mine Coldea și mustăciosul ăla (n.r. - Vasile Dâncu)». Să-mi spună dacă există finalitate. Eu am mai fost la el, e băiat bun, așa se vede din gesturi. Dar ce spun acum, spun de nervi”, a declarat Becali la Palat.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel