Stiri Scaloni nu ştie dacă va mai râmâne selecţionerul Argentinei
Data publicării:
Lionel Scaloni nu a luat o decizie privind contractul său de la naţionala Argentinei. 

Lionel Scaloni a declarat miercuri că încă se gândeşte dacă va continua ca antrenor al selecţionatei Argentinei, pe care a condus-o la câştigarea Cupei Mondiale de fotbal în urmă cu un an, în Qatar, informează agenţia Xinhua.

Scaloni (45 de ani) a dezvăluit că ar putea pleca de la cârma naţionalei Albiceleste, luna trecută, după victoria cu 1-0 în faţa Braziliei, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.

"În toate procesele există momente în care să oprim mingea, să ne gândim, să ne stabilim obiective şi să începem să reflectăm la ceea ce urmează şi dacă suntem capabili ca staff tehnic să ducem la îndeplinire ceea ce avem de făcut, care este obiectivul. În faza asta suntem, nu s-a schimbat nimic din acea zi", a spus Scaloni, miercuri seara, la Madrid, unde a urmărit din tribune meciul dintre Atletico Madrid şi Lazio Roma (2-0) din Liga Campionilor, scrie Agerpres.

"Am stat de vorbă cu băieţii care joacă în selecţionată, cu Nahuel (Molina) şi Rodrigo (De Paul). Suntem mereu atenţi la ei", a mai spus selecţionerul argentinian.

Cu ocazia tragerii la sorţi a grupelor turneului Copa America 2024, desfăşurată pe 7 decembrie la Miami, Scaloni a afirmat că nu avut nicio discuţie în contradictoriu cu preşedintele Federaţiei argentiniene de fotbal (AFA), Claudio Tapia, aşa cum s-a speculat. "Relaţia mea cu preşedintele a fost întotdeauna perfectă, nu există niciun fel de problemă, avem o relaţie aproape de prietenie. Însă acest lucru nu are legătură cu asta. Este decizia mea la care mă gândesc, exclusiv a mea şi a staffului de antrenori. Şi, plecând de la asta, să mă gândesc la ceea ce este mai bun pentru echipa naţională, aşa cum am făcut întotdeauna", a spus el.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Stiri

logo icon Articole similare

Stiri Béla Károlyi s-a stins din viață la 82 de ani

Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel