Turnee WTA Semifinalele WTA la Madrid Open aduc în prim-plan „The Big Three”. Sportivele confirmă constanța în tenisul feminin
Data publicării:
Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Elena Rybakina și Madison Keys sunt cele patru semifinaliste ale competiției de la Madrid.

Swiatek - Keys, prima semifinală

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a învins-o marți pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (14 WTA) pentru a se califica în cincea sa semifinală din acest an și a 15-a din carieră într-un turneu WTA 1.000. Adversara din penultimul act este americanca Madison Keys (20 WTA), cap de serie numărul 18.

Swiatek, care a trecut fără drept de apel de românca Sorana Cîrstea în turul al treilea, nu cedase niciun set la acest turneu până la confruntarea cu Beatriz Haddad Maia. Poloneza pierduse doar nouă game-uri în primele sale trei meciuri în actuala ediție a turneului de la Madrid.

Keys a trecut spectaculos în sferturile de finală, de tunisianca Ons Jabeur (9 WTA), cap de serie numărul opt, scor 0-6 7-5 6-1. Jabeur, campioană la Madrid în 2022, a câștigat fără probleme primul set, cu 6-0, în doar 24 de minute, iar apoi a condus cu 2-0 în setul secund și părea că se îndreaptă către o victorie facilă. Madison a revenit însă și a întors soarta meciului, reușind să se impună după o oră și 33 de minute de joc.

Meciul dintre Swiatek și Keys va avea loc joi, 2 mai, de la ora 17:00.

Sabalenka - Rybakina luptă pentru finală

Aryna Sabalenka, numărul 2 în ierarhia tenisului feminin, a învins-o miercuri pe rusoaica Mirra Andreeva, locul 43 mondial, în două seturi, 6-1 6-4, calificându-se în semifinalele turneului de la Madrid, competiție pe care a câștigat-o anul trecut.

Belarusa o va întâlni pe reprezentanta Kazahstanului, Elena Rybakina (4 WTA). Aceasta a trecut în sferturi de compatrioata sa, Yulia Putintseva (50 WTA), după ce a salvat două mingi de meci. Meciul dintre numărul 2 și 4 mondial va avea loc tot joi, începând cu ora 22:30.

Anul trecut, Aryna Sabalenka a învins-o în trei seturi, scor 6-3 3-6 6-3, pe Iga Swiatek, în finala turneului de la Madrid, potrivit Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel