Stiri Tragedie pe terenul de fotbal. Un fost jucător din La Liga a murit chiar pe gazon. Medicii îi recomandaseră să se retragă
Data actualizării:
Data publicării:
Un fost jucător la Levante şi Zaragoza, în Primera Division, a murit pe terenul de fotbal. 

Atacantul ghanez Raphael Dwamena, fostul jucător al echipelor spaniole Levante şi Zaragoza, a încetat din viaţă sâmbătă, în timpul unui meci din prima ligă a campionatului de fotbal al Albaniei, informează agenţia EFE.

Dwamena (28 ani), care evolua în acest sezon pentru formaţia KF Egnatia, s-a prăbuşit pe teren în minutul 24 al partidei cu Partizani Tirana.

Fotbalistul african, cu nouă selecţii în naţionala ţării sale, a fost transportat la spital, după ce s-a încercat resuscitarea sa pe teren, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Raphael Dwamena s-a mai confruntat cu o astfel de problemă pe terenul de joc, în cursul carierei sale. În ianuarie 2020, el a fost operat la Zaragoza şi i-a fost montat un dispozitiv la inimă. Ghanezul nu a mai jucat apoi timp de aproape trei ani, iar medicii i-au recomandat să renunţe definitiv la fotbal, însă Dwamena a insistat să joace din nou, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: albania  atacant  fotbal  la liga  levante  mort  raphael dwamena  zaragoza 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel