Superliga Romaniei Victor Dican pleacă la Farul Constanţa. Mutarea, confirmată de Bogdan Andone
Data publicării:
Farul Constanţa face un transfer spectaculos în această vară şi îl ia pe mijlocaşul Victor Dican, de la FC Botoşani, unul dintre cei mai interesanţi tineri jucători din Liga 1. 

Mutarea a fost confirmată de antrenorul Bogdan Andone la finalul partidei amicale cu Ceahlăul Piatra Neamţ, câştigată cu scorul de 2-1 de elevii săi. 

“Avem un lot destul de subțire. Probabil vor mai fi plecări. Probabil va pleca Dican la Farul. Mai avem nevoie de trei-patru jucători ca să avem posturile dublate, să avem și alte soluții. Sunt mulțumit (n.r de noile transferuri). Au nevoie de timp să se acomodeze cu echipa, cu orașul, cu campionatul nostru. Nu va fi simplu și nu se va face peste noapte. Important e că au atitudine bună, sunt implicați, își doresc să se integreze în echipă și cu siguranță vor aduce un plus de calitate și stabilitate", a declarat Bogdan Andone, conform BT Online

Când echipa era în cantonament, Victor Dican a spus că îşi doreşte să se transfere în această vară. 

"Sunt discuţii cu mai multe cluburi, şi din afară, şi din ţară. Mi-am spus punctul de vedere faţă de conducere şi de staff. E clar că îmi doresc să fac pasul spre un nivel mai bun, dar aştept să fie o ofertă care să mă mulţumească şi pe mine, dar şi clubul", a declarat Victor Dican. 

FC Botoşani debutează în Liga 1 cu Oţelul Galaţi 

"Doi adversari dificili în primele etape. Jucăm pe teren propriu primul meci, e un detaliu important, dar întâlnim un adversar extrem de dificil, de agresiv. E un joc acasă şi va trebui să facem tot posibilul să câştigăm. 

În a doua etapă jucăm la Iaşi, un derby al Moldovei, o rivalitate. Dar cel mai important e meciul din prima etapă, după care vom avea timp să pregătim şi jocul din a doua etapă. Cel mai important e să câştigăm puncte", a declarat Bogdan Andone. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel