WTA Anca Todoni, învinsă în al doilea tur de la Brisbane
Data publicării:
Anca Todoni a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova, cu 6-1, 6-4, miercuri, în runda a doua a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 1.520.600 de dolari americani.

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova, cu 6-1, 6-4, miercuri, în runda a doua a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 1.520.600 de dolari americani.

Todoni (20 ani, 118 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră și 15 minute.

Ambele jucătoare au reușit câte 6 ași, dar Noskova (20 ani, 26 WTA), cap de serie numărul 12, a avut și 4 duble greșeli.

După un prim set cedat fără drept de apel, Todoni a jucat de la egal la egal cu adversara sa în actul secund, având avantajul serviciului până la 4-3, după care Noskova a reușit să câștige trei ghemuri la rând, setul și meciul. Românca nu și-a creat nicio șansă de break în acest meci.

Anca Todoni rămâne cu un cec de 12.300 de dolari și 57 de puncte WTA după evoluția sa la Brisbane, care o aduce cu un pas mai aproape de top 100, scrie Agerpres.

O singură româncă a rămas angrenată în competiții la acest început de sezon. Joi, în optimi, tenismena Jaqueline Cristian o va înfrunta pe americanca Madison Keys, principala favorită a turneului WTA 250 de la Auckland, dotat cu premii totale de 275.094 de dolari americani.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: WTA

logo icon Articole similare

WTA Swiatek scapă în scandalul de dopaj. AMA nu face apel

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a anunţat luni că...

WTA Anca Todoni, eliminată în primul tur la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni (110 WTA),...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?