Turnee WTA Așteptarea a luat sfârșit. Simona Halep revine pe teren
Data actualizării:
Data publicării:
Sportiva din țara noastră va evolua în cadrul turneului WTA 125 de la Hong Kong.

Simona Halep revine pe teren marți, 1 octombrie

Tenismena Simona Halep a avut de așteptat până să revină pe teren, după multiplele probleme pe care le-a întâmpinat în ultima perioadă. Chiar dacă și-a dorit foarte mult să își reintre în formă după reducerea pedepsei în cazul de dopaj început în august 2022, „Simo” a avut probleme la umărul drept, ca mai apoi o accidentare la genunchiul stâng să o oblige să lipsească toată vara de pe terenul de tenis.

Sportiva din țara noastră a revenit în circuit în luna martie, la turneul WTA 1000 de la Miami, unde a disputat primul meci după pauza luată forțat în urmă cu doi ani. Chiar dacă a arătat un nivel de joc foarte bun, luând în calcul absența lungă din competiții, Simona a fost învinsă pentru prima dată într-un meci direct de către spaniola Paula Badosa. Totodată, Simona a avut nevoie de îngrijiri medicale în acel meci, accidentându-se la umăr.

Așteptarea a luat însă sfârșit. Simona Halep revine pe terenul de tenis

Simona Halep va reveni pe teren marți, 1 octombrie, în cadrul turneului WTA 125 de la Hong Kong. Jucătoarea de tenis română care se află în prezent pe locul 1130 în ierarhia tenisului feminin a primit un wild-card din partea organizatorilor chinezi.

Halep va evolua în primul tur împotriva australiencei Arina Rodionova, care ocupă locul 114 WTA. Aceasta a avut deja primul antrenament pe terenul de la Hong Kong, luni, 30 septembrie.

Una dintre legendele tenisului feminin, Chris Evert, a întâmpinat cu bucurie revenirea pe teren a Simonei, repostând mesajul româncei pentru fanii săi.

Chris Evert este câștigătoarea a 18 titluri de Grand Slam. Aceasta s-a remarcat prin susținerea necondiționată a Simonei Halep, atât înainte ca românca să fie implicată în scandalul de dopaj, cât mai ales după. Ea a fost vizibil încântată să afle vestea revenirii lui Halep pe teren.

„Sunt atât de fericită să te văd din nou, Simona”, a scris americanca pe contul său de X, alături de mai multe emoticoane cu inimi și aplauze.

Câștigătorul a șase titluri majore, germanul Boris Becker, a repostat mesajul lui Evert, arătându-se de asemenea bucuros de revenirea lui „Simo”.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel