Turnee ATP Carlos Alcaraz critică noile reguli din circuitul ATP. „E o nebunie!”
Data publicării:
Tenismenul spaniol nu este deloc mulțumit de noile reguli din cadrul competiției masculine de tenis.

Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz, 2 ATP, a criticat noua regulă privind timpul alocat jucătorului la serviciu și vrea să primească explicații de la conducătorii circuitului ATP.

Alcaraz s-a simțit mereu hărțuit de cronometru când era la serviciu în meciul pierdut cu britanicul Jack Draper, în optimile de finală ale turneului pe iarbă de la Queen's. Înainte, cronometrarea celor 25 de secunde pentru jucătorul la serviciu începea numai când arbitrul de scaun anunța scorul, dar conform noii reguli, în stadiu de experiment, numărătoarea inversă începe aproape imediat după încheierea unui punct.

Noul regulament, menit să crească cursivitatea jocului și să asigure un management consecvent al timpului, a fost testat începând cu turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, iar o sursă ATP a declarat pentru Reuters că aceasta va continua în turneele ATP până la sfârșitul sezonului.

Alcaraz: „Nu am mai văzut așa ceva în tenis”

Alcaraz susține că nu și-a putut urma rutina obișnuită în meci din cauza noii reguli. El și-a exprimat nemulțumirea și în fața arbitrului de scaun, Mohamed Lahyani.

„El mi-a spus că este noua regulă, e ceva nou, cronometrul nu se oprește niciodată. După ce s-a încheiat punctul, numărătoare începe. Cred că este ceva rău pentru jucători. Am finalizat punctul la fileu și nu am avut timp să cer mingi. Nu vorbesc să merg la prosop și să-mi iau un mic răgaz. Simt că nu am timp să cer mingi.

E o nebunie. Am avut doar timp să cer două mingi și să le bat. Nu am mai văzut așa ceva în tenis. Dacă joci un punct lung sau termini la fileu, ai timp doar să mergi după un prosop sau să-ți faci rutina, care, în cazul meu, sunt patru mingi, mă concentrez pe următorul punct, doar să sar și să servesc cât pot de bine. Astăzi am simțit că mă grăbesc tot timpul. Nu am avut timp să bat mingea și să-mi fac rutina”, a declarat Alcaraz după meci.

Arbitrii vor avea în continuare posibilitatea de a opri cronometrul în cazul unor întreruperi, dincolo de controlul jucătorului sau al turneului, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee ATP

logo icon Articole similare

Turnee ATP Italianul Jannik Sinner, triumfător în Turneul Campionilor

Liderul mondial s-a impus în fața americanului Taylor...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel