Interviuri Cătălin Geru, hocheistul căruia nu i-au plăcut bătăile pe gheaţă. A fost neplătit şase luni dintr-un motiv amuzant şi a lucrat în supermarket după retragere
Data actualizării:
Data publicării:
Cătălin Geru, cel mai titrat hocheist român, a acordat un interviu în exclusivitate site-ului DC Sport. După 150 de selecţii la echipa naţională, 15 titluri de campion cu Steaua Bucureşti, unul cu Dunărea Galaţi, 900 de puncte marcate şi 29 de ani de carieră, Cătălin Geru şi-a rezumat, în propriile cuvinte, viaţa de sportiv. 

"A fost o carieră frumoasă, la care nu aş fi visat vreodată. Şi nu am visat niciodată că va fi o carieră la acest nivel. M-am apucat de hochei pentru că stăteam lângă patinoar. Asta a contat foarte mult. Dar la 4-5 ani eram deja prezent la toate competiţiile sportive din oraş. Tata era un mare iubitor de sport", a declarat Cătălin Geru pentru DC Sport.  

Omul care a contribuit decisiv în cariera lui Cătălin Geru a fost "domnul Rusu Stelian. El a avut o contribuţie decisivă la formarea ca jucător. M-a învăţat că disciplina e pe primul loc". 

Şcoală vs sport. Se pot împăca cele două? 

"Evident că se poate, dar e foarte greu să fii foarte bun în ambele domenii. Eu am realizat că voi face carieră în sport în timpul liceului. Unii profesori mă susţineau, alţii nu. Colegii, în schimb, erau foarte încântaţi, ei veneau aproape tot timpul să mă susţină la meciuri. 

Mie nu mi s-a urcat niciodată succesul la cap. Am fost un om normal, am muncit mult pentru a ajunge la performanţele pe care le-am avut", a mai declarat Geru. 

Neplătit timp de şase luni dintr-un motiv cel puţin amuzant

Cele mai mari performanţe le-a avut la Steaua Bucureşti, unde a luat şi primul salariu ca profesionist. 

"Primul salariu l am luat la Steaua București la 18 ani și 10 luni, dar aici e o poveste interesantă,. Când m-au angajat la Steaua, în octombrie 1988, abia venisem în București. Salariul era de 2300-2500 lei și timp de 6 luni și jumătate nu am luat salariul pentru că nu știam unde se află unitatea militara la care eram angajat! În schimb luam premieri între 3000 și 4000 de lei lunar, bani suficienți pentru a nu-mi face probleme când voi merge și după salariu!", a mai spus fostul hocheist. 

Bătăile în hochei sunt parte integrantă din sport, însă Cătălin Geru spune că el a fost, din punctul ăsta de vedere, un jucător atipic. 

"E adevărat, nu am fost niciodată adeptul bătăilor pe gheață, mie îmi plăcea să i bat la hochei, nu la pumni! Aveam jucători care mă șicanau, loveau, dar eu îmi vedeam în continuare de joc!", ne-a mai spus acesta. 

În 1988, CSM Dunărea Galaţi a câştigat Cupa României, iar Cătălin Geru a fost omul partidei. 

"Cel mai frumos meci cu siguranță a fost cel din finala Cupei României în anul 1988 când am învins echipa Dinamo unde juca idolul meu,Doru Tureanu!Am câștigat cu scorul de 6-3  meci în care am înscris de 3 ori! Atunci am câștigat Cupa și a fost primul trofeu din cariera mea la seniori! După acea finală am plecat la Steaua!", a completat hocheistul. 




După retragere, Cătălin Geru a lucrat în supermarket 

"Puteam să mai joc, dar am zis că e de ajuns. Câştigasem tot ce se putea pe plan naţional, ba chiar mai mult decât m-am gândit vreodată. M-am angajat pentru că eram un om activ. În acea perioadă nu aveam echipă la Galaţi, aşa că am zis să încerc şi altceva în afară de sport", ne-a mai declarat Geru. 

În final, l-am întrebat pe Cătălin Geru dacă sunt meciuri pe care vrea să le uite, dar şi care este principalul lucru de care are nevoie hocheiul românesc azi. 

"Da, aş vrea să uit meciurile decisive de la Campionatul Mondial pe care le-am pierdut, care au dus la retrogradarea noastră", a declarat fostul sportiv. Legat de nevoile hocheiului, Geru a spus un singur cuvânt: "patinoare". "Avem nevoie de cât mai multe, pentru că altfel nu ne putem ridica la nivelul marilor forţe ale acestui sport". 



Sursa: Agerpres

De la profesionist la antrenor de juniori. "Părinţii, principalii sponsori ai copiilor"

Acum, Cătălin Geru antrenează la nivel de juniori, la CSM Dunărea Galaţi U15 şi la CSM Galaţi U17. Întrebat cum este, acesta ne-a spus că "e mult mai greu, deoarece acum fără finanțare e greu sa reziști în lumea sportului la un nivel înalt, mai ales ca hocheiul e un sport extrem de costisitor! Părinții sunt principalii sponsori ai copiilor în zilele noastre!". 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Interviuri

logo icon Articole similare

Interviuri Ionuţ Săulescu, totul despre handbal la DCSport

 Ionuţ Săulescu, handbalist cu un palmares...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Dorinel Munteanu şi-a aflat pedeapsa după episodul cu David Maftei

Sursa: Agerpres

Antrenorul cu portarii de la Dinamo a tras concluziile despre Golubovic, după meciul cu FCSB

Agerpres

Sportiva din Republica Moldova care a răbufnit după rezultatele alegerilor la referendum

Sursa: Agerpres

Florentin Petre e sincer după înfrângerea în faţa FCSB-ului. "E cea mai bună echipă din Liga 1"

pixel