Turnee WTA Gabriela Ruse, calificată în optimi la Angers. Patricia Țig, învinsă de Belinda Bencic
Turneul WTA 125 de la Angers...
ITIA a anunțat recent suspendarea polonezei Iga Swiatek, după ce aceasta a fost testată pozitiv la trimetazidină, o substanță interzisă, într-o probă recoltată în luna august 2024. Swiatek, de patru ori câștigătoare la Roland Garros, a acceptat o suspendare de o lună, pornind din 12 septembrie. Organismul internațional a justificat decizia prin „gradul scăzut de vină” al sportivei, atribuind rezultatul unui „medicament contaminat.”
„Produsul contaminat în cazul Swiatek a fost un medicament reglementat, nu un supliment,” a subliniat ITIA, adăugând că experți independenți au confirmat această concluzie.
În contrast, Simona Halep a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022 și sancționată inițial cu patru ani de suspendare. Perioada a fost redusă ulterior la nouă luni în urma unui recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Într-un mesaj public, Halep a criticat aspru ITIA pentru modul în care i-a gestionat cazul, acuzând instituția că „a făcut absolut totul să mă distrugă.”
Criticile Simonei Halep au atras atenția presei internaționale. CNN a relatat că sportiva din Constanța este revoltată de diferențele dintre modul în care ITIA a tratat cazurile similare ale altor sportivi și propriul său caz.
„Fostul lider mondial Simona Halep a criticat marea diferență dintre cum a fost tratată de ITIA comparativ cu felul în care organismul a gestionat testul pozitiv în cazul Swiatek. (...) Halep a criticat lunga perioadă de timp în care instanța a acționat în procesul ei și a criticat aspru acuzațiile scandaloase care i-au fost aduse,” a scris CNN.
Totodată, postul american a amintit și de cazul jucătorului italian Jannik Sinner, numărul 1 în clasamentul masculin, care a fost testat pozitiv de două ori în martie 2024, dar nu a primit nicio suspendare.
În fața valului de critici, ITIA a emis un comunicat în care a explicat diferențele dintre cazuri, insistând asupra faptului că fiecare situație este tratată în funcție de circumstanțe specifice și dovezi științifice.
„Nu există două cazuri la fel, ele implică adesea circumstanțe diferite, iar comparațiile directe nu sunt întotdeauna utile. Există câteva diferențe foarte importante în aceste două cazuri,” a transmis ITIA, conform Agerpres. Agenția a îndemnat sportivii să fie extrem de atenți atunci când folosesc suplimente sau medicamente, oferindu-se să răspundă la întrebările legate de reglementările antidoping.
Turneul WTA 125 de la Angers...
Fostul lider mondial al tenisului feminin, Simona...
Fosta lideră mondială a oferit...
Irina Begu a învins-o pe...
Jucătoarele române de tenis...
Românca în vârstă de 20 de ani...
Naționala de handbal feminin a României s-a calificat...
Anunțul a fost făcut de...
Majoritatea victimelor au sub...