Turnee WTA Cristian Tudor Popescu a descris evoluția Simonei Halep, după obținerea primei victorii din ultimii doi ani
Data publicării:
Simona Halep (33 de ani) a debutat cu dreptul în competiția 125 WTA de la Hong Kong, unde a obținut prima victorie după mai bine de doi ani.

Sportiva din țara noastră a reușit să o învingă pe australianca Arina Rodionova, în primul meci disputat la turneul WTA 125 de la Hong Kong.

Fostul lider mondial a obținut o victorie muncită, după două ore și opt minute de joc, reușind să treacă de Rodionova cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.

Halep nu mai jucase din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.

Simona Halep, fostă dublă campioană de Mare Șlem (Roland Garros și Wimbledon), a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancțiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

Cunoscut ca fiind un critic convins la adresa Simonei Halep, Cristian Tudor Popescu a avut cuvinte constructive la adresa Simonei Halep, de această dată, spunând că unele lovituri din meciul cu australianca Rodionova amintesc de nivelul ridicat la care a evoluat Halep de-a lungul carierei sale impresionante.

„Îndârjire. Asta am văzut la Simona în primul ei meci de turneu WTA, la Hong Kong, după atâta vreme de stat pe tușă.

Adversara, australianca Rodionova, s-a dovedit foarte incomodă, rezistentă în raliuri, capabilă să treacă brusc din apărare în atac și posedând un rever tăiat remarcabil.

Simona a luat clar primul set, 6-2, apoi știam însă că va veni „punctul mort” fizic, când va avea nevoie de al doilea suflu ca să-l depășească. 

Și a reușit! S-a aplecat în față sufocată la capătul unor schimburi lungi și tari – e și o căldură umedă rea la Hong Kong – , dar a tras cu dinții de ea și a răzbit în setul decisiv, 6-4, după mai bine de două ore. 

Pe lângă destule greșeli, am văzut și lovituri care aminteau de marea campioană Simona Halep. Voință este. Acum să vedem câte meciuri va mai fi capabilă să reziste...”, a spus CTP, potrivit golazo.ro.

Inițial, revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă luna viitoare la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie - 3 noiembrie), pentru care primise, de asemenea, un wild card.

Halep și-a asigurat un cec de 2.000 de dolari și 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi cu rusoaica Ana Blinkova (26 ani, 78 WTA), campioana din 2023 de la Transylania Open.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel