Stiri Dinamo, seară neagră. Învinsă la volei în cupele europene, aproape eliminată din Cupa României la fotbal
Fostul selecționer Edward Iordănescu i-a adus un omagiu fostului fotbalist Helmut Duckadam, decedat luni la vârsta ce 65 de ani, afirmând într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că acesta a fost marele erou de la Sevilla și că a contribuit la o performanță „imposibil de egalat”.
„Helmut Duckadam a fost marele erou de la Sevilla, la fel cum pentru mine toți coechipierii lui au fost și vor rămâne totdeauna eroi. Această generație a adus glorie României și a realizat ceea ce atunci părea imposibil. Iar acum și pentru viitor, cred eu, imposibil de egalat! Dovadă stau realitățile fotbalului de azi.
Scriu aceste rânduri îndurerat. Și din durere și dragoste pentru ei vreau să transmit un mesaj tuturor coechipierilor lui Helmut Duckadam, eroii mei pentru totdeauna! Am crescut printre picioarele lor, la propriu, și la picioarele lor! Sunt sute și sute de amintiri pe care le am cu ei, de la zilele copilăriei petrecute în Ghencea la antrenamente și meciuri, până la nopțile din cantonamente, pentru că adoram să dorm acolo, lângă eroii mei.
Să iau micul dejun lângă ei, de la 4, 5, 6 ani spre vacanțele școlare pe care le-aș fi petrecut toate în jurul lor. Și așa am și făcut! Sunt cantonamentele de la Forban, în care urmăream fiecare gest al lor, sorbeam fiecare cuvânt, fiecare fază din pregătire ca să învăț.
Generația Steaua '86 a însemnat titani din punct de vedere sportiv, dar și o familie incredibilă cu caractere fantastice! Ca frații erau, legați cu onestitate, cu voie bună, precum frații de luptă adevărați! Autentici, fără nimic fals sau deghizat în tot ce făceau pe gazon și în afara lui!
Citeam bucuria sinceră pe chipul lor când veneau la stadion, chiar și când se chinuiau pe traseele de munte, alergând prin nămeți. Chiar și când erau epuizați se bucurau în jurul ceaiului cu lămâie dintr-o oală imensă. Pentru că erau împreună! Se aveau unii pe ceilalți!”, a scris Iordănescu.
Acesta a rememorat momentele din copilăria sa petrecute în preajma echipei Steaua, în perioada în care tatăl său era antrenor: „Văd și acum, și o să văd mereu în minte, masa la care mâncam, sub tribuna din Ghencea, pentru că era unghiul perfect din care să-i pot urmări pe toți.
Aud și acum și o să aud mereu piesele de rummy rostogolite în nopțile de la Forban, serile de film cu ecran din pânză albă în cantonamentul montan... Făceau totul împreună, ca niște copii aproape, iar când intrau pe teren erau o veritabilă armată! Am văzut cu ochii mei cum pe coridorul de la terenul din Ghencea cum se mobilizau și intimidau adversarii dintr-o singură privire.
Greu de tradus în cuvinte! Erau respectați și temuți. Câștigau meciul din vestiar prin valoarea dublată de unitate. Simt și acum totul în minte și în suflet. Până și mobilierul de peste tot, culorile, mirosul, glumele lor, starea aceea care a devenit poveste după 40 de ani. Cu ei și prin ei, am avut cea mai frumoasă copilărie din lume”, a mai spus fostul selecționer.
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, a decedat, luni dimineața, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.
Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, județul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua București, a mai evoluat la UTA (1977 și 1978-1983) și Constructorul Arad (1977-1978).
A devenit „Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reușit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în fața Barcelonei (2-0). Performanța de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, a avut două prezențe la națională și 11 în cupele europene. A câștigat un titlu de campion, o cupă a României (1985) și Cupa Campionilor Europeni (1986, scrie Agerpres.
Președintele României Klaus Iohannis a semnat decretul...
Anunțul a fost făcut de...
Impresarul lui Alex Pop, atacantul celor de la Oţelul...
Dinamo a remizat, scor 0-0, cu...
FC Botoşani a obţinut o...