Turnee WTA Iga Swiatek a oferit imagini hilare la conferința de presă de după meci
Fosta lideră mondială a oferit...
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, fostă campioană la US Open, a declarat forfait pentru turneul demonstrativ programat luna viitoare la Macao, în sudul Chinei, în timp ce continuă să se recupereze după intervenţii chirurgicale la încheietura mâinii şi gleznă, a anunţat firma sa de management IMG, citată de Reuters.
Răducanu intenţiona să revină pe teren după operaţiile din luna mai, însă luni, în ziua în care a împlinit 21 de ani, a decis să-şi prelungească perioada de recuperare.
Britanica, al cărei tată este român, a câştigat primul ei titlu de Mare Şlem la Flushing Meadows, când avea doar 18 ani.
Ea nu a mai jucat din luna aprilie, ratând turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi ediţia din acest an a US Open, coborând între timp pe locul 289 în clasamentul mondial.
Emma Răducanu a început antrenamentele uşoare în luna august şi a declarat că vizează o revenire pentru sezonul viitor.
Primul turneu de Mare Şlem din 2024, Australian Open, va debuta pe 15 ianuarie la Melbourne, scrie Agerpres.
Fosta lideră mondială a oferit...
Irina Begu a învins-o pe...
Jucătoarele române de tenis...
Românca în vârstă de 20 de ani...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Hermanstadt a învins-o pe U...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...