Turnee ATP Nadal nu renunţă definitiv la tenis. Anunţul campionului spaniol
Data publicării:
Rafael Nadal a anunţat că nu a renunţat definitiv la tenis şi că se va întoarce în circuitul ATP. 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, fostul lider al clasamentului mondial, nu a dorit să stabilească o dată pentru revenirea sa în competiţie, dar a precizat că recuperarea sa după accidentare decurge bine, iar acum ştie că va juca din nou tenis într-o zi", lucru de care s-a îndoit la un moment dat, informează EFE.

"Când voi şti când voi juca din nou, voi fi primul care vă va spune", a declarat Nadal în faţa presei, cu ocazia prezentării Clinicii de Tenis Teknon, negând astfel că a luat deja decizia de a se întoarce pe teren la viitoarea ediţie a Openului Australiei, deşi nu exclude o astfel de posibilitate.

Ultimul meci la turneu de Grand Slam, în ianuarie 2023 la Australian Open



Campionul iberic a jucat ultimul său meci la acelaşi turneu de Mare Şlem de la antipozi, pe 18 ianuarie, când a fost învins în turul al doilea de americanul Mackenzie McDonald. De atunci, el a urmat un proces de recuperare după o leziune de gradul 2 la muşchiul iliopsoas de la piciorul stâng.

"Sunt bine, mă antrenez, sunt fericit. Mă aflu într-o perioadă bună din viaţa mea. Până acum nu ştiam dacă voi mai jucat tenis din nou vreodată, iar acum, sincer, cred că da", a adăugat el.

Câştigătorul a 22 de trofee de Mare Şlem presupune, la 37 de ani, că va trebui să continue să joace cu dureri. "Dar, la cum mergeau lucrurile în urmă cu câteva luni, faţă de cum merg acum, cred că am făcut un pas înainte, fără îndoială, iar pentru mine este mult", a subliniat ibericul.

Ceea ce îi este însă clar lui Nadal este că nu va putea depăşi recordul de 24 de titluri de Grand Slam deţinut de sârbul Novak Djokovic, pentru a deveni cel mai bun tenisman din istorie.

"Nu le voi depăşi, nu cred că sunt în această poziţie. Trăiesc o realitate cu totul diferită, nu am mai jucat de un an, iar pentru mine succesul personal este menţinerea entuziasmului de a o face din nou", a precizat el.

Rafael Nadal simte "că va fi foarte greu să recupereze un nivel foarte ridicat de tenis, deşi ca întotdeauna, va încerca să-şi dea "o şansă".

"Dacă nu aş fi avut visul de a fi competitiv, nu aş fi făcut tot ce am făcut în ultimele luni şi efortul pe care trebuie să-l fac la vârsta pe care o am", a reflectat jucătorul spaniol.

El a recunoscut însă că este "o iluzie" pentru el să poată participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara viitoare. Deşi ştie că mai sunt "multe luni" până la marele eveniment polisportiv şi, de aceea, crede că este încă prea devreme pentru a-l considera un obiectiv real, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Turnee ATP
Tagurile articolului: rafael nadal  spania  tenis  turnee 

logo icon Articole similare

Turnee ATP Nadal s-a calificat în sferturi de finală la Bastad (ATP)

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, fost lider mondial, a...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel