Turnee WTA Iga Swiatek a oferit imagini hilare la conferința de presă de după meci
Fosta lideră mondială a oferit...
Patricia Țig s-a calificat dramatic în semifinalele turneului Țiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari și găzduit de Centrul Național de Tenis, vineri seara, după ce a învins-o pe olandeza Anouk Koevermans cu 6-1, 3-6, 7-5.
Țig (30 ani, 300 WTA) a câștigat după aproape trei ore de joc (2 h 48 min).
Românca a dominat primul set, pe care l-a câștigat cu scorul de 6-1. Țig a început bine și setul secund, în care a avut 2-1 cu break, dar apoi jocul ei s-a rupt și Koevermans (20 ani, 246 WTA) s-a impus cu 6-3.
Setul decisiv a fost unul dramatic, cu multe răsturnări de scor. Olandeza a început cu break, dar Țig a egalat, jocul fiind întrerupt la 1-1, 40-30 din cauza ploii. La reluarea meciului, Țig s-a desprins la 3-1, dar apoi a pierdut trei ghemuri consecutive (3-4). Românca nu a renunțat la luptă și, printre picături, la propriu și figurat, a restabilit egalitatea, 4-4. Fiecare dintre jucătoare și-a făcut serviciul, iar în ultimul ghem, Țig a reușit să fie calmă și să profite de erorile adversarei, câștigând cu 7-5.
Țig a avut doi ași, iar Koevermans patru, în timp ce românca a comis șapte duble greșeli, iar adversara șase.
Patricia Țig și-a asigurat un cec de 5.300 de dolari și 49 de puncte WTA.
Țig va juca în semifinale cu Kathinka von Deichmann (30 ani, 199 WTA), un duel care va fi în premieră.
Miriam Bulgaru a învins-o vineri pe rusoaica Alevtina Ibraghimova cu 6-2, 6-2 și o va înfrunta în penultimul act pe Ekaterine Gorgodze (Georgia).
Simplu, sferturi de finală
Ekaterine Gorgodze (Georgia) - Marie Benoit (Belgia) 6-2, 6-1
Kathinka von Deichmann (Liechtenstein) - Maria Lourdes Carle (Argentina/N.1) 7-6 (7/4), 6-4
Miriam Bulgaru - Alevtina Ibraghimova (Rusia) 6-2, 6-2
Patricia Țig - Anouk Koevermans (Olanda) 6-1, 3-6, 7-5
Dublu, semifinale
Carole Monnet (Franța)/Darja Semenistaja (Letonia) - Ekaterina Makarova (Rusia)/Maria Mateaș (SUA) 7-5, 4-6, 10-7
Aliona Bolsova (Spania)/Katarzyna Kawa (Polonia) - Francisca Jorge (Portugalia)/Anna Siskova (Cehia/N.1) 2-6, 6-4, 10-5, scrie Agerpres.
Fosta lideră mondială a oferit...
Irina Begu a învins-o pe...
Jucătoarele române de tenis...
Românca în vârstă de 20 de ani...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...