Stiri Quincy Promes a fost condamnat de justiţia olandeză la şase ani de închisoare pentru trafic de droguri
Data publicării:
Internaţionalul olandez Quincy Promes a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare. Fotbalistul este în acest moment în Rusia. 

Un tribunal olandez l-a condamnat miercuri în contumacie la şase ani de închisoare pe fotbalistul olandez Quincy Promes, pentru implicarea în traficarea unei cantităţi de peste 1.350 kg de cocaină, aflată în două containere care au călătorit din Brazilia către portul Anvers în ianuarie 2020, informează EFE.

Procuratura olandeză a solicitat nouă ani de închisoare pentru fostul atacant al lui Ajax Amsterdam, în vârstă de 32 de ani, aflat în acest moment în Rusia, unde joacă pentru echipa Spartak Moscova începând din 2021.

Acuzatul nu a participat la procesul judiciar deoarece, potrivit avocaţilor săi, a acordat prioritate "obligaţiilor profesionale" mai degrabă decât anchetei penale.

Din cauza lipsei sale de cooperare cu justiţia, poliţia nu a reuşit niciodată să-l interogheze pe internaţionalul olandez cu privire la faptele de care este acuzat, iar instanţa l-a condamnat miercuri în lipsă şi pe baza probelor colectate de anchetatori, deşi echipa sa de apărători a negat mereu implicarea sa în traficul de droguri.

Parchetul olandez i-a acuzat pe Promes şi pe un alt suspect, care a primit la rândul său o pedeapsă de şase ani de închisoare, că au "important, exportat, transportat şi deţinut 1.362,9 kg de cocaină ascunse într-un transport de sare de mare din Brazilia" şi că au distribuit drogurile în două containere, pentru a fi mutate cu barca din provincia olandeză Zeeland până în portul belgian Anvers.

În iunie 2023, justiţia olandeză l-a condamnat pe Promes la un an şi jumătate de închisoare pentru că l-a înjunghiat şi a cauzat răni fizice grave vărului său la genunchi în timpul unei petreceri de familie din iulie 2020.

Ajax, echipa la care a jucat internaţionalul olandez când a fost arestat în 2020, l-a vândut două luni mai târziu la Spartak Moscova pentru 8,5 milioane de euro plus bonusuri, aproape jumătate din cele 15,7 milioane de euro plus bonusuri plătite clubului Sevilla FC, la care Quincy Promes a jucat în sezonul 2018/2019, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Stiri

logo icon Articole similare

Stiri Béla Károlyi s-a stins din viață la 82 de ani

Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel