Sah Șahul are un nou campion mondial! Indianul Gukesh, în vârstă de 18 ani, cucerește titlul
Ultimul act, desfășurat în...
Jucătorul indian în vârstă de doar 18 ani Dommaraju Gukesh a câștigat joi meciul decisiv al finalei Campionatului mondial de șah, de la Singapore, contra deținătorului titlului, chinezul Ding Liren, devenind astfel cel mai tânăr jucător care a obținut cel mai prestigios titlu în „sportul minții”, scrie AFP, citat de Agerpres.
Cei doi jucători erau la egalitate înainte de jocul al 14-lea, care părea că se îndreaptă spre o remiză, dar jucătorul indian a profitat de o gafă a adversarului său în a 55-a mutare pentru a lua un avantaj decisiv și a-l obliga pe chinez să-și accepte înfrângerea. El este al doilea indian care a obținut acest titlu după Viswanathan Anand.
În caz de egalitate, lupta ar fi continua vineri cu o serie de jocuri într-un format mai rapid.
Specialiștii au susținut încă de la început că Gukesh are șanse mari să câștige. Adversarul său, Ding Liren, nu a mai câștigat niciun meci din ianuarie, iar rapoartele din presă spuneau că este afectat de probleme psihologice.
A fost prima finală la un Campionat mondial de șah în ultimii 138 de ani între doi jucători asiatici.
Cel mai tânăr campion mondial era până acum rusul Garry Kasparov, care avea 22 de ani când a câștigat titlul în 1985.
Campionul norvegian Magnus Carlsen a renunțat la titlu în 2023 din cauza lipsei de motivație.
Ultimul act, desfășurat în...
Constantin Ionescu, mare...
Clubul de fotbal spaniol a...
Ultimul act, desfășurat în...
Elena Udrea se află în...