Turnee ATP Se retrage Novak Djokovic în 2025? Nick Kyrgios dezvăluie detalii despre colaborarea cu sârbul
Data publicării:
Sârbul Novak Djokovic și australianul Nick Kyrgios vor face pereche la dublu la turneul ATP de la Brisbane (Australia), programat în perioada 29 decembrie - 5 ianuarie.

Tenismenul sârb Novak Djokovic va face pereche la dublu cu australianul Nick Kyrgios la turneul ATP de la Brisbane (Australia), programat în perioada 29 decembrie - 5 ianuarie și care va marca revenirea jucătorului local după o accidentare care l-a ținut departe de circuit un an și jumătate.

Australianul a comentat colaborarea, realizată în premieră, spunând că participarea la competiția din Brisbane, oraș din țara sa natală, alături de campionul sârb, reprezintă o șansă excelentă pentru cei doi tenismeni, a căror relație s-a îmbunătățit după finala jucată la Wimbledon, în 2022, când Novak Djokovic s-a impus pentru a șaptea oară pe iarba londoneză.

În stilul său caracteristic, Kyrgios a glumit când a vorbit despre perechea făcută cu Novak, afirmând că pentru sârb este o plăcere să joace alături de el, și nu invers.

„(n.r. Am vorbit cu el - Novak Djokovic - mai devreme, e foarte entuziasmat) Sigur că e, da. În timp ce toată lumea crede că e o plăcere să joci alături de el, e de fapt o plăcere să joci alături de mine, să fim serioși! (râde).

Amândoi am vrut să jucăm macăr o dată înainte ca întreaga carieră a lui Novak să se încheie, respectiv înainte ca a mea să se termine. Ca în cele din urmă să o facem pe pământ australian, pentru fani, pentru că de fiecare dată când se realizează o astfel de colaborare e un lucru important pentru fani. Despre asta e tenisul - să ai două personalități excelente care încearcă să se distreze (n.r. în timp ce evoluează).

„O să fie distractiv, mai ales că n-am jucat niciodată împreună, deci vom vedea. Ne-am scris unul celuilalt despre asta, am vorbit despre asta (n.r. de a forma pereche la proba de dublu) la Wimbledon. Am spus că o vom face odată ce se va întoarce în circuit, așa că se întâmplă la prima ocazie, în prima săptămână din sezon, ar trebui să fie distractiv.”, a spus și Novak Djokovic, înaintea debutului în noul sezon ATP.

Kyrgios, în vârstă de 29 de ani, și-a anunțat luni tandemul cu Djokovic la Brisbane, turneu pregătitor pentru Australian Open, primul Grand Slam al anului, printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram, însoțit de o fotografie cu jucătorul sârb.

Tenismenul de la antipozi, care a disputat ultimul său meci în iunie anul trecut la Stuttgart (Germania), va reveni pe teren după ce a suferit mai multe accidentări, în special la genunchi și încheietura mâinii.

La turneul de al Stuttgart, Kyrgios a jucat ultimul său meci începând din octombrie 2022, an în care a ajuns până în finală la Wimbledon.

Obiectivul lui Nick Kyrgios este să joace la Australian Open, pentru care are nevoie de o invitație din partea organizatorilor sau să apeleze la clasamentul protejat, care face o medie ponderată a clasamentului tenismenului în momentul accidentării și îi permite să participe la 12 turnee dacă leziunea l-a ținut departe de circuit timp de un an.

Novak Djokovic (37 de ani), pe de altă parte, vine după un sezon 2024 care s-a încheiat fără cucerirea vreunui titlu ATP, dar excepțional dintr-un alt punct de vedere: câștigarea titlului olimpic, la Paris, singurul trofeu important necucerit de sârb în impresionanta sa carieră.

„Nole” este deținătorul recordului pentru cele mai multe turnee majore câștigate vreodată, la egalitate cu australianca Margaret Court, cu 24 de titluri, alături de alte numeroase performanțe atinse de sârb.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee ATP

logo icon Articole similare

Turnee ATP Italianul Jannik Sinner, triumfător în Turneul Campionilor

Liderul mondial s-a impus în fața americanului Taylor...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Edward Iordănescu a explicat, în cele din urmă, de ce a plecat de la conducerea naționalei de fotbal a României

Sursa: Agerpres

Constantin Din și-ar dori ca oamenii implicați în handbal să fie mai uniți

Agerpres

Simona Halep nu mai participă la Australian Open

Sursa: Agerpres

Mai vine Denis Drăguş la Rapid? Florin Manea, impresarul jucătorului, a făcut anunţul

pixel