Turnee WTA Iga Swiatek a oferit imagini hilare la conferința de presă de după meci
Fosta lideră mondială a oferit...
Turneul Masters 1.000 de la Madrid se va desfășura în perioada 23 aprilie - 5 mai, dar deja mulți jucători importanți din circuit și-au anunțat retragerea de la competiția spaniolă, printre care și fostul număr 1 mondial, Simona Halep.
„Din nefericire, corpul meu are nevoie de mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. Este greu, pentru că doream să revin cât mai repede în circuit, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Mulțumesc @MutuaMadridOpen, pentru că mi-a oferit și un wild card, și fanilor mei”, a scris Halep pe platforma X (fostă Twitter).
Unfortunately my body needs a little more time to be ready and I have made the tough decision not to play in Madrid. Tough because I want to be back on tour asap, but experience tells me not to rush. Thank you to @MutuaMadridOpen who offered me the wild card and to my fans ♥️???? pic.twitter.com/s9ex85Otio
— Simona Halep (@Simona_Halep) April 21, 2024
Halep anunțase, pe 3 aprilie, că a primit un wild card pentru turneul de la Madrid, pe care l-a câștigat în 2016 și 2017. Ea a jucat și alte două finale în capitala Spaniei, în anii 2014 și 2019.
La 20 martie, Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6 6-4 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancțiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni. În prezent, Halep ocupă locul 1.150 în clasamentul WTA, scrie Agerpres.
Pe tabloul principal la Madrid se află trei românce, Sorana Cîrstea (30 WTA), calificată direct în turul secund, Ana Bogdan (64 WTA), care va juca în prima rundă cu chinezoaica Xiyu Wang (52 WTA) și Irina Begu (128 WTA), care o va înfrunta la debut pe cehoaica Linda Fruhvirtova (146 WTA), iar Jaqueline Cristian (73 WTA) va lua startul în calificări, contra americancei McCartney Kessler (119 WTA).
Asemenea lui Halep, și americanca Jessica Pegula (5 WTA) și-a anunțat retragerea de la turneu, printr-o postare pe contul său de Instagram. Aceasta a spus că a suferit o accidentare în ultima săptămână care nu îi va permite să participe pe zgura din Spania.
Jessica Pegula withdraws from Madrid... pic.twitter.com/hdlWFz30T4
— Biola Solace-Chukwu (@Beeorlicious) April 21, 2024
Nici actualul lider mondial, sârbul Novak Djokovic, nu va participa la turneul Madrid Open, după ce începutul sezonului 2024 nu s-a ridicat așteptărilor sale.
Novak Djokovic has withdrawn from the Mutua Madrid Open ????
Which leaves Jannik Sinner as the top seed at a Masters 1000 for the first time in his career ???? #MMOpen pic.twitter.com/HKEM3tQ37P
— Eurosport (@eurosport) April 20, 2024
Fosta lideră mondială a oferit...
Irina Begu a învins-o pe...
Jucătoarele române de tenis...
Românca în vârstă de 20 de ani...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...