Turnee WTA Simona Halep revine mai devreme pe terenul de tenis. Ce wild-card a acceptat românca
Data actualizării:
Data publicării:
Presa spaniolă confirmă că Simona Halep a acceptat un wild-card oferit de către turneul WTA 125 Oeiras Ladies Open, înainte ca aceasta să revină la competiția WTA 1000, de la Madrid.

Simona Halep se pregătește intens pe zgură

Jurnaliștii de la Marca notează că Simo ar fi acceptat un wild-card pentru o competiție pe zgură, înainte ca aceasta să revină pe terenul din Spania. Potrivit acestora, Simona Halep a primit o invitație pe tabloul principal al turneului WTA 125k de la Oeiras, Portugalia.

Simona Halep a jucat, pentru prima dată după ce a revenit pe terenul de tenis, la Miami Open. Aceasta a pierdut meciul din primul tur, în prima competiție de la revenire, după suspendarea de dopaj, în fața spaniolei Paula Badosa.

Campioana se va întoarce pe zgura turneului portughez, desfășurat între 15-21 aprilie, ca o parte din antrenamentele pe suprafața de zgură. „Simo” pare că dorește să își crească din ce în ce mai mult nivelul, pentru a reveni într-o formă solidă la competiția spaniolă de la Madrid, programată în perioada 23 aprilie - 5 mai.

Turneul Oeiras Ladies Open este o competiție dotată cu premii totale în valoare de $164,000 și nu a mai fost organizată din anul 2014, ultima ediție fiind câștigată de Carla Suarez Navarro, jucătoare retrasă din activitatea sportivă.

Românca se antrenează alături de Carlos Martinez

Simona Halep va juca în competiția din Portugalia alături de noul său antrenor, spaniolul Carlos Martinez, alături de care se antrenează intens, la București.

„Simona Halep revine pe zgură, după 690 de zile, în turneul WTA 125 din Oeiras. Ajunsă pe locul 1144 în clasamentul general, românca se pregătește în aceste zile la București alături de antrenorul spaniol Carlos Martinez.

Pentru a afla când a jucat Halep ultima dată pe această suprafață trebuie să te întorci în timp până în turul secund de la Roland Garros 2022. A pierdut atunci în fața chinezoaicei Qinwen Zheng”, se amintește în material, conform DigiSport.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel