Turnee WTA Sorana Cîrstea, învinsă în primul meci la Eastbourne
Data publicării:
Tensimena română s-a înclinat în fața ucrainencei Anhelina Kalinina, în prima partidă de pe suprafața de iarbă, la Eastbourne.

Sorana Cîrstea părăsește competiția

Anhelina Kalinina (44 WTA) a avut nevoie de doar o oră și 24 de minute pentru a o învinge pe Sorana Cîrstea (29 WTA), în primul meci disputat la turneul britanic WTA 500 de la Eastbourne, dotat cu premii totale de 922.573 dolari, scor 6-3, 6-2.

Românca nu a reușit să pună în pericol niciodată serviciul adversarei, pe când ucraineanca a fructificat patru șanse de break din totalul de 10 avute pe parcursul meciului.

Succesul de luni după-amiază al ucrainencei înregistrează cea de-a treia victorie reușită de aceasta în fața româncei, din tot atâtea meciuri.

După înfrângerea lui Cîrstea, România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal al unui turneu de tenis WTA. Ana Bogdan (50 WTA) a jucat în faza calificărilor competiției britanice, fiind învinsă de ocupanta locului 783 în lume, americanca Ella McDonald, scor 4-6, 6-4, 2-6.

De asemenea, și Jaqueline Cristian (62 WTA) a părăsit turneul desfășurat pe suprafața de iarbă de la Bad Homburg, primind revanșa americancei Emma Navarro (19 WTA), cea pe care a învins-o cu în urmă cu două luni, în cadrul turneului de la Charlestone.

Americanca a trecut de Cristian în două seturi, scor 6-3, 6-1, în numai o oră și 9 minute de joc.

La turneul german va participa și tenismena română ce reprezintă Canada, Bianca Andreescu (165 WTA). Aceasta va evolua în fața rusoaicei Anna Blinkova (66 WTA), tot în cursul zilei de luni, după ora 17:00.

Partida care va încheia seara la Bad Homburg va opune două tenismene care au revenit în urmă cu puțină vreme în circuit, după ce au devenit mame. Elina Svitolina (21 WTA) și Caroline Wozniacki (112 WTA) se vor întâlni pentru a opta oară în carieră.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Turnee WTA

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Agerpres

Radu Drăguşin, lăudat de Ange Postecoglou după Manchester City - Tottenham 0-4

pixel