Stiri CSA Steaua și CS Dinamo, în pericol? Eduard Novak: „Toate cluburile trebuie să fie independente”
Whyte, 35 ani (29 victorii, 3 înfrângeri), a fost devastat după rezultatul pozitiv al unui test inopinat efectuat de Asociaţia Voluntară Antidoping care a dus la anularea unei lupte cu fostul campion mondial Joshua, programată în luna august a anului trecut.
Investigaţia a scos, însă, la iveală faptul că britanicul a fost contaminat din cauza unui supliment nutriţional. Presa britanică susţine că a văzut un document prin care un expert medico-legal a ajuns la concluzia că "Whyte a fost victima unui supliment contaminat care nu a dezvăluit contaminantul printre ingredientele sale".
După ce a pierdut un meci de titlu cu campionul mondial WBC, Tyson Fury, în aprilie 2022, din cauza unei accidentări la umăr, Whyte a declarat că este înfuriat şi dezamăgit, după ce petrecuse mult timp încercând să-şi dea seama unde greşise în privinţa dietei sale.
A fost foarte greu, pentru că ştiam că sunt nevinovat, dar atunci nu poţi vorbi, nu poţi spune nimic, a declarat Whyte pentru Sky Sports. Trebuie să fii profesionist, să ai încredere în proces, să ai încredere în avocaţi şi să ai încredere în oamenii din jurul tău. A fost greu, dar vremurile grele îi fac pe oameni mai tari. Sunt uşurat mai mult decât orice, dar bineînţeles că şi eu sunt supărat pentru că m-a costat atât de mult. Cel mai important lucru este că m-a costat şansa de a-l bate pe Joshua, a adăugat Whyte, citat de Agerpres.
Whyte a precizat, de asemenea, că solicită daune de la compania care a fabricat suplimentul.
Simona Halep a fost suspendată pentru 4 ani din toate competiţiile, după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat. Sportiva şi-a prezentat cazul în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi foloseşte aceeaşi apărare ca boxerul britanic: un supliment contaminat. Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.
Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.
Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.
Medalia sportivei a fost...
Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...
Campioana olimpică de la Paris...
Nicuşor Dan, primarul general...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...