UEFA Euro 2024 Al șaselea autogol la EURO 2024 aduce trei puncte Spaniei, în meciul cu Italia
Data publicării:
Meciul dintre Spania și Italia s-a încheiat cu victoria ibericilor, care au arătat un nivel de joc mult mai ofensiv decât adversari, scor 1-0.

Spania presează Italia pe tot parcursul meciului. Singura reușită, din autogol

Selecționata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en titre, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, în Grupa B.

Diferența în acest derby al competiției a fost făcută de autogolul lui Riccardo Calafiori (55), însă Spania a dominat jocul și putea câștiga mult mai clar.

Spania nu numai că și-a asigurat prezența în faza următoare, dar a câștigat și grupa.

Donnarumma a fost cel mai bun jucător de pe teren, el opunându-se golului în mai multe rânduri.

Pedri (2) a reluat cu capul din 7 metri, dar Donnarumma a respins. Nico Williams a trimis și el cu capul din 6 metri (10), puțin pe lângă poartă, la centrarea lui Morata. Portarul lui PSG a respins șutul din unghi al lui Morata (24), a deturnat de sub transversală șutul lui Fabian Ruiz (25), șut de la circa 22 de metri, ibericii încheind prima repriză cu o altă șansă a lui Fabian Ruiz (41), șut reținut de Donnarumma.

După pauză, Pedri a avut două alte oportunități, dar a trimis pe lângă în primă instanță (52), iar apoi șutul său de la 22 de metri a fost reținut de Donnarumma (53).

Echilibrul de pe tabelă s-a rupt în min. 55, când Nico Williams a centrat în fața porții, Morata a deviat, Donnarumma a reușit să respingă, dar a făcut-o în Calafiori, iar mingea a intrat în poartă.

Acesta este cel de-al șaselea autogol marcat la EURO 2024.

Ocaziile în serie ale ibericilor au continuat să curgă la poarta lui Donnarumma, care a respins șutul lui Morata (58), apoi Cambiaso (59) a blocat mingea trimisă de Le Normand la corner, Yamal (60) a șutat razant cu vinclul, iar Nico Williams (70) a nimerit bara după ce a trecut de Di Lorenzo.

Italia a echilibrat jocul pentru o perioadă și a încercat să se apropie de poarta lui Unai Simon, însă fără a crea mare pericol.

„La Roja” a fost aproape de a puncta pe final, la două acțiuni ale lui Ayoze Perez (90+1, 90+2), dar Donnarumma s-a opus de fiecare dată.

Spania a încheiat meciul cu 8-1 la șuturi pe poartă, deși Italia a căutat egalarea până la ultima fază, cu Donnarumma în careul advers. Italia va trebui să lupte pentru calificare cu Croația, în ultimul meci.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 24 iunie, Croația - Italia (Leipzig, 22:00) și Albania - Spania (Dusseldorf, 22:00).

Echipele care au evoluat

Spania: 23. Unai Simon - 2. Dani Carvajal, 3. Robin Le Normand, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella - 20. Pedri (15. Alex Baena, 71), 16. Rodri, 8. Fabian Ruiz (6. Mikel Merino, 90+4) - 19. Lamine Yamal (11. Ferran Torres, 71), 7. Alvaro Morata (căpitan; 21. Mikel Oyarzabal, 78), 17. Nico Williams (26. Ayoze Perez, 78).

Selecționer: Luis de la Fuente.

Rezerve neutilizate: 1. David Raya, 13. Alejandro Remiro - 4. Nacho, 5. Daniel Vivian, 12. Alex Grimaldo, 10. Dani Olmo, 18. Martin Zubimendi, 9. Joselu, 22. Jesus Navas, 25. Fermin Lopez.


Italia: 1. Gianluigi Donnarumma (căpitan) - 2. Giovanni Di Lorenzo, 23. Alessandro Bastoni, 5. Riccardo Calafiori, 3. Federico Dimarco - 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho (16. Bryan Cristante, 46) - 7. Davide Frattesi (24. Andrea Cambiaso, 46), 10. Lorenzo Pellegrini (11. Giacomo Raspadori, 82), 14. Federico Chiesa (20. Mattia Zaccagni, 64) - 9. Gianluca Scamacca (19. Mateo Retegui, 64).

Selecționer: Luciano Spalletti.

Rezerve neutilizate: 12. Guglielmo Vicario, 26. Alex Meret - 4. Alessandro Buongiorno, 6. Federico Gatti, 13. Matteo Darmian, 15. Raoul Bellanova, 17. Gianluco Mancini, 21. Nicolo Fagioli, 22. Stephan El Shaarawy, 25. Michael Folorunsho.

Arbitru: Slavko Vincic; arbitri asistenți: Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toți din Slovenia); al patrulea oficial: Clement Turpin (Franța)
Arbitru video: Nejc Kajtazovic (Slovenia); arbitri asistenți video: Bartosz Frankowski, Tomasz Kwiatkowski (ambii din Polonia)
Cartonașe galbene: Donnarumma (15), Rodri (45+2), Cristante (46), Le Normand (69), Dani Carvajal (90+6), scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel