UEFA Euro 2024 EURO 2024: Kasper Hjulmand, selecţionerul echipei Danemarcei, a părăsit postul ca urmare a eliminării danezilor în optimi
Data publicării:
Antrenorul echipei naționale de fotbal a Danemarcei, Kasper Hjulmand, și-a dat demisia după ce echipa sa a fost eliminată în optimile de finală ale EURO 2024 de către Germania

"A fost o onoare şi un privilegiu incredibil să pot antrena echipa noastră naţională timp de patru ani", a spus Hjulmand, citat într-un comunicat al Federaţiei.

"În timp ce se anunţă o Cupă Mondială la fiecare doi ani, eu consider că ar fi preferabil pentru echipă să aibă o nouă faţă şi noi idei pentru a scrie un nou capitol al acestei fantastice echipe", a adăugat acesta.

Interimatul selecţionatei daneze va fi asigurat până la finalul anului de selecţionerul secund Morten Wieghorst

Danemarca a părăsit EURO 2024 după o înfrângere cu 0-2 în fața Germaniei, gazda competiției, în optimile de finală, după ce a obținut cu greu calificarea din faza grupelor, marcând doar două goluri în trei meciuri terminate la egalitate.

Hjulmand a ghidat echipa Danemarcei până în semifinalele EURO 2021, unde a fost eliminată de Anglia, iar la Cupa Mondială din Qatar, echipa sa a fost eliminată încă din faza grupelor.

Interimatul selecţionatei daneze va fi asigurat până la finalul anului de selecţionerul secund Morten Wieghorst, conform Agerpres. 

dcsport Team
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?