UEFA Euro 2024 Asemănarea dintre Răzvan Lucescu, Edi Iordănescu şi Ianis Hagi. "Nu e întâmplare, e confirmare"
Data publicării:
Ianis Hagi, Edi Iordănescu şi Răzvan Lucescu au un lucru în comun. Iată care e. 

Jurnalistul Gabi Safta a fost cel care a făcut această observaţie, înainte de startul EURO2024. 

"Primul "băiat al lui tăticu" din fotbalul românesc a fost Răzvan Lucescu. Așa îl numeau demenții. Fără să realizeze că muncea de trei ori mai mult pentru a fi titular, ca portar, și de 5 ori mai mult pentru a avea rezultate ca antrenor. Și a reușit. Le-a dat palme peste palme tuturor hienelor. Ca selectioner a spus că suntem în lumea a treia. A greșit. Eram în a patra. A plecat și a devenit mare de tot. Campion cu Paok, un club care nu câștiga titlul de 34 de ani, a câștigat Champions în Asia, a ajuns în semifinala Mondialului cluburilor, iar acum e din nou campion cu PAOK, echipa care pornise cu șansa a patra.

A crescut băiatul lui tati și cine l-a numit așa a fost un prost.

Al doilea, Ianis Hagi. Ca și copil, îl știu de când era mai mic decât mingea și-l ducea Gică pe stadionul Steaua la acțiunile Naționalei. Eu i-am propus lui Gică să facă două-trei pase cu Ianis pentru știrea de la Pro TV. Ca jucător îl știu de când avea 15 ani și am văzut cât a tras pentru a demonstra că și el este fotbalist, ca și Gică. Ziceai că este dușmanul tatălui, nu fiul lui. Făcea totul de 5 ori mai mult decât colegii. Rămânea ore în șir pe teren pentru dezvoltare personală, tehnică individuală. Nu degeaba a ajuns în Italia, Spania, Scoția și altfel nu ducea în cârca lui România până în semifinala Euro U 21. Și el a reușit, iar neghiobii care puneau ascensiunea pe seama lui Gică, mor acum de ciudă.

Al treilea este Edi Iordănescu. Când a devenit selectioner s-a spus că a fost numit politic. Fără să se amintească performanțele lui la echipe mici, unde reușea să creeze grupuri, familii. A avut personalitate la Steaua lui Becali și a plecat. Numitul politic a calificat România la Euro. A dat palme tuturor ticăloşilor. Fără înfrângere, cea mai bună apărare și de pe primul loc. Când vreodată s-a reușit așa ceva? A reușit Edi, iar eu îl felicit", a scris Gabi Safta pe Facebook.

"Nu e întâmplare, e confirmare"

"Concluzia: în această țară sunt mai mulți hateri decât oameni. Sunt unul care mă rog la Dumnezeu pentru că România să treacă de grupe.

Pentru "băiatul lui tăticu"! Românii, mulți dintre ei, sunt tare ghiolbani. Valorile noastre sunt mai iubite de străini.

L-am făcut praf pe Gică pentru cum vorbește, dar am rupt stadionul să-l mai vedem o singură dată cum joacă. Așa am făcut-o praf pe Cristina Neagu, iar la anul, când se retrage, vom realiza că alta ca ea nu vom mai avea, "Messi a handbalului feminin mondial".

Așa suntem pe cale să distrugem, prin gesturi și cuvinte, Naționala României formată din băieți care fac tot ce pot ei pentru un rezultat bun la Euro 2024. Suntem niște triști, noi românii. Într-un interval de o săptămâna am huiduit România după amicalele cu Bulgaria și Liechtestein și un moment de 3 minute din concertul Coldplay.

Cine nu a văzut asemănarea de comportament mizerabil, treaba lui. Nu e întâmplare. E confirmare. HAI, ROMÂNIA!", a mai scris acesta. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel