UEFA Euro 2024 Ciprian Marica e sigur. "Trenul de care vorbea Edi Iordănescu trebuie să facă o oprire"
Data publicării:
Ciprian Marica a numit un fotbalist pe care Edi Iordănescu nu ar trebui să îl ignore pentru o convocare la EURO 2024. Selecţionerul a spus, în urmă cu câteva luni, că "trenul este deja în mişcare, va fi greu pentru unii fotbalişti să urce din mers", făcând referire la faptul că lotul pentru turneul final este în mare parte creionat deja. 

"Am reuşit să calificăm echipa după mulţi ani la un turneu final, construind un nucleu de excepţie. Pentru că am câştigat grupa detaşat, am atins multe borne foarte bune pentru echipa naţională şi am calificat echipa fiind neînvinşi. A fost o muncă fantastică în echipă şi meritul principal rămâne al jucătorilor. Dar acum, fiecare dintre ei are datoria să dea totul la club în aceste cinci luni până când ne vom regăsi şi ne vom pregăti pentru ultima sută de metri. Fiecare are datoria să demonstreze că poate să facă parte dintr-un nucleu de excepţie pentru următorul nivel, pentru turneul final.

Este o provocare majoră, suntem într-o competiţie continuă, noi cu noi. Fiecare dintre colegii din staff, în frunte cu mine, trebuie să ne pregătim cât mai bine în următoarea perioadă. Monitorizare jucători, adversari, etc, dar băieţii au datoria să dea totul la cluburi, să se comporte ca jucători proaspăt calificaţi la un turneu final, şi să joace constant, etapă de etapă, cu eficienţă. Pentru că ne va fi foarte greu spre imposibil să mergem cu un nucleu de jucători alcătuit din fotbalişti care nu joacă, care vin după luni de zile fără jocuri în picioare, şi să ne putem ridica la nivelul unui turneu final. Eu am spus nişte lucruri răspicat, clar. Acesta e nucleul, cu el îmi doresc să merg în linii mari la turneul final, dar mai pot fi intrări şi ieşiri. Va fi foarte greu, cu o acţiune în martie şi cu două săptămâni înainte de EURO, să mai ridicăm nivelul echipei, dacă băieţii nu vin cu meciuri în picioare", a declarat Edi Iordănescu în decembrie 2023. 

Ciprian Marica spune, însă, că trenul convocărilor trebuie să facă o oprire la Constanţa, pentru a-l lua pe Louis Munteanu. Atacantul Farului a avut evoluţii foarte bune în playoff, reuşind să contribuie decisiv la rezultatele echipei, prin goluri şi pase de gol. 

"Trenul despre care ne vorbea Edward Iordănescu trebuie să mai facă un stop. Nu îl poate ignora pe Louis Munteanu! Este într-o formă incredibilă și nu poate fi ignorat. Nu există atacant român în acest moment care să fie peste Munteanu.

Într-adevăr, și pe Louis Munteanu trebuie să îl vedem în meciurile internaționale, unde miza este mai mare și adversarul mai bun. Trebuie să fim realiști. Aici, la nivelul Ligii 1, ai tendința să spui despre unii fotbaliști că sunt foarte buni. Dar, spre exemplu, Coman joacă extraordinar în campionat, iar la națională, unde nivelul este mai ridicat, nu mai este atât de vizibil și important”, a declarat Marica, la GSP Live.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel