UEFA Euro 2024 Cum arată sferturile de finală ale EURO 2024, după victoria Turciei în optimi
Data publicării:
După ultimele două partide din optimile de finală ale EURO 2024 în care selecționatele Olandei și Turciei au reușit victorii, se cunosc toate echipele calificate în sferturile de finală.

Turcia își ia revanșa și trece de Austria în optimi

Echipa națională de fotbal a Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după ce a învins formația Austriei cu scorul de 2-1, marți seara, pe Leipzig Stadium.

Gruparea antrenată de Vincenzo Montella s-a impus prin dubla fundașului Merih Demiral (1, 59), golul Austriei fiind semnat de Michael Gregoritsch (66), toate după cornere.

Turcii au înscris după numai 57 de secunde: Arda Guler a executat un corner cu efect, Baumgartner a respins în coechipierul Posch, apoi Pentz a împins mingea, iar Merih Demiral trimis în plasă. A fost cel mai rapid gol din fazele eliminatorii în istoria EURO.

Jocul a continuat cu ocazii bune ale austriecilor, dar Baumgartner (3) a tras din marginea careului, puțin alături, iar apoi a fost blocat la colțul lung de Demiral (6). Lienhart (7) a ratat și el după un corner.

Și Merih Demiral (25) a creat pericol după un corner, la poarta cealaltă, iar prima repriză s-a încheiat cu un șut imprecis al lui Baumgartner (45+2).

Partea secundă s-a desfășurat într-o singură direcție, spre poarta Turciei, pe o ploaie torențială.

Arnautovic (51) a fost găsit excelent în careu de Posch, dar a tras în portar. Laimer (53) a pătruns în careu, dar a șutat pe lângă poartă cu stângul. Posch (54) a intrat și el în careu, însă șutul său a fost blocat de Demiral.

La una din puținele faze ofensive ale turcilor, Arda Guler a executat un corner (59), iar Demiral s-a înălțat superb dintre Lienhart și Danso și a reluat la colțul scurt cu capul.

Austria a reușit să revină în joc destul de repede, marcând după un corner executat de Sabitzer (66): Posch a reluat la bara a doua, iar Gregoritsch a trimis în plasă din apropiere. Austriacul a semnat golul 100 de la EURO 2024.

Gregoritsch (69) a reluat cu capul, fără emoții pentru Mert Gunok. Portarul turc a fost testat de Grillitsch (75) cu un șut de la 25 de metri. Posch (84) a centrat în careu, Mert Gunok a ieșit riscant, dar Baumgartner a trimis cu capul pe lângă.

Echipa antrenată de germanul Ralf Rangnick a continuare asalturile la poarta Turciei, dar Barîș (90+4) a scăpat pe contraatac și a fost aproape de gol, însă șutul a fost respins de Pentz.

Austria a avut o ocazie uriașă de a trimite meciul în prelungiri, dar Mert Gunok (90+4) a salvat golul la lovitura de cap a lui Baumgartner. Austria a ratat șansa unei reeditări a duelului său din grupă cu Olanda (3-2), astfel că Turcia va juca în sferturi contra echipei Olandei, care a învins România, marți, la Munchen, scor 3-0, potrivit Agerpres.

Programul ultimelor meciuri la EURO 2024

Sferturi de finală

- Vineri, 5 iulie

 Spania - Germania (Stuttgart, 19:00) - meci 45

 Portugalia - Franța (Hamburg, 22:00) - meci 46

- Sâmbătă, 6 iulie

 Anglia - Elveția (Dusseldorf, 19:00) - meci 47

 Olanda - Turcia (Berlin, 22:00) - meci 48

Semifinale

- Marți, 9 iulie

 Câștigătoarea meciului 45 - Câștigătoarea meciului 46 (Munchen, 22:00)

- Miercuri,  10 iulie

 Câștigătoarea meciului 47 - câștigătoarea meciului 48 (Dortmund, 22:00)

Finala

- Duminică, 14 iulie

 Ultimele două formații, Berlin, 22:00


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel