UEFA Euro 2024 Danemarca nu a putut învinge Slovenia, în primul meci din Grupa C de la Campionatul European
Data actualizării:
Data publicării:
Danemarca a terminat la egalitate cu Slovenia, în primul meci din Grupa C de la EURO 2024.

Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, la Stuttgart, în primul său meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, scrie Agerpres.

Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen (17), dar slovenii au egalat o oră mai târziu, prin Erik Janza (77).

Primul sfert de oră al partidei a fost unul de tatonare, prima ocazie aparţinând slovenilor, dar Sesko a şutat pe lângă poartă de la circa 25 de metri.

Danezii au deschis scorul un minut mai târziu, după o aruncare de la margine: Eriksen a combinat cu Wind, care i-a pasat înapoi, iar decarul de la Manchester United a preluat pe piept şi a şutat la colţul lung, fără speranţe pentru Oblak.

Eriksen a devenit astfel cel mai vârstnic marcator al Danemarcei la EURO, la vârsta de 32 de ani şi 123 de zile.

Echipa lui Kasper Hjulmand a fost aproape de desprindere pe tabelă (28), la şutul-centrare al lui Eriksen, la care Sesko a respins în Mlakar, dar mingea a ieşit în corner, în loc să intre în propria poartă.

Tot Danemarca a fost periculoasă în în finalul primei reprize (43), dar Eriksen a şutat imprecis la mingea întoarsă de Wind.

Campioana din 1992 a fost la cârma jocului şi după pauză, dar Bijol a acordat corner, la mingea reluată de Christensen din lovitura liberă executată de Eriksen (55).

Oblak a salvat un gol ca şi făcut (65), blocând reluarea lui Hoejlund, la centrarea lui Kristiansen.

Slovenii au ieşit tot mai mult la atac şi ocaziile au început să apare la poarta lui Schmeichel. Cerin (67) a reluat cu capul pe lângă ţintă la centrarea lui Sporar.

Eriksen a mai avut o combinaţie cu Wind (68), dar a trimis pe lângă poartă, de această dată.

Sporar a ratat din poziţie excelentă, la centrarea lui Janza din lovitură liberă (74). Sesko a trimis o torpilă de la 25 de metri (76), dar mingea a izbit bara.

În min. 77 s-a restabilit egalitatea: Erik Janza a şutat fără preluare din marginea careului, iar mingea a fost deviată de Hjulmand, surprinzându-l pe Schmeichel.

Janza marcase ultima oară tot contra Danemarcei, în noiembrie 2023, în preliminarii.

Danezii au încercat să schimbe ceva şi să forţeze golul victoriei, dar nu au reuşit decât faze cu potenţial scăzut de periculozitate. Vestergaard (81) a reluat cu capul, dar Oblak a fost la post, iar Hjulmand (86) a tras din marginea careului, fără probleme pentru Oblak.

Danemarca rămâne însă neînvinsă în duelurile cu Slovenia, cu cinci victorii şi două egaluri. În grupa preliminară, cele două au terminat cu acelaşi număr de puncte (22), danezii câştigând grupa după 1-1 în deplasare şi 2-1 acasă.

Danemarca are doar două partide la EURO din cele 34 susţinute în care nu s-a marcat, cu Italia în 2004 şi cu Anglia în 1992.

Tot duminică se va juca şi celălalt meci al grupei, Serbia - Anglia (22:00), la Gelsenkirchen.

Următoarele partide din Grupa C vor avea loc pe 20 iunie, Slovenia - Serbia şi Danemarca - Anglia (Frankfurt, 19:00).

dcsport Team
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel