UEFA Euro 2024 Denis Drăguş nu a uitat pe nimeni. Antrenorii care i-au marcat cariera
Data publicării:
Vineri, 14 iunie, începe EURO 2024. România debutează pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, în primul meci al grupei E. 

Denis Drăguş, atacantul celor de la Gaziantep şi al naţionalei, a numit antrenorii care i-au marcat cariera cu doar câteva zile înainte de debutul la turneul final. 

"Am învățat de la Gică Hagi tot abecedarul fotbalului! Mentalitatea ofensivă, poziționarea, unghiurile de joc, demarcările. Cam tot ce știu, ce să mai! Bazele, fundamentele, atunci s-au pus. Ulterior, am mai învățat detalii și mi-am completat parcursul împreună cu Marius Șumudică, îi sunt deasemenea recunoscător", a declarat Denis Drăguş.

Edi Iordănescu, stâlp de sprijin când Drăguş nu juca 

Denis Drăguş a avut parte de sprijinul lui Edi Iordănescu în perioada când era legitimat la Genoa şi nu evolua deloc. 

"Când eram la Genoa și treceam printr-o perioadă mai grea pentru mine, a fost un mesaj puternic din partea lui. Începuse campanie de calificare la EURO, eu mă uitam la televizor la meciurile băieților, mă bucuram din tot sufletul, dar mă gândeam că e deja greu să mai revin în circuitul naționalei. Atunci am primit un mesaj de la el care a contat enorm și care a avut consecințe importante pentru mine: „Te aștept înapoi! Te aștept în grup, aici e locul tău, trebuie să continuăm ce am început! Avem toți nevoie de tine, dar mai ales România, ca să ajungem unde ne-am propus, la EURO!”. Din acel moment am tras tare și am simțit că pot să fac absolut orice ca să revin!", a mai spus fotbalistul naţionalei, pentru Prosport


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel